Florin Piersic şi Emilia Popescu, dublu recital actoricesc, la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Florin Piersic şi Emilia Popescu, dublu recital actoricesc, la Constanţa

Cultură 21 Februarie 2008 / 00:00 1150 accesări

Casa de Cultură a Sindicatelor a găzduit, luni seară, un spectacol cu totul excepţional, „Străini în noapte”, susţinut de doi actori de referinţă ai scenei teatrale româneşti, Florin Piersic şi Emilia Popescu şi urmărit într-o sală arhiplină, unde a fost necesară suplimentarea numărului de locuri. Cei doi mari artişti au captivat sutele de constănţeni, care au asistat la o piesă cu un subiect tulburător, în care se poate regăsi fiecare spectator, indiferent de vîrstă. Spectacolul s-a jucat pentru a doua oară la Constanţa şi, la cererea publicului de la malul mării, va fi prezentat, pentru a treia oară, tot la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe data de 12 martie, de la ora 19.00.

Sutele de constănţeni care au avut inspiraţia de a-şi achiziţiona din timp bilete pentru reprezentaţia de luni, au petrecut, cu siguranţă, o seară de neuitat în compania inegalabilului Florin Piersic şi a unei actriţe de valoare a teatrului românesc, Emilia Popescu. „Străini în noapte”, în regia lui Radu Beligan, este o comedie cu răsturnări de situaţie, despre seducţie, minciună şi timpul care ne transformă, care aduce în atenţie adevăruri de viaţă simple, obişnuite, dar tulburătoare. Maestrul Florin Piersic a dat viaţă personajului Pierre, rol care a reprezentat, de altfel, debutul lui Alain Delon în teatru, la premiera pariziană a piesei. Căsătorit şi tatăl unui adolescent, Pierre a rămas singur în Paris să muncească, în timp ce soţia şi fiul său sînt plecaţi în vacanţă. Juliette (Emilia Popescu) este o blondă tînără, frumoasă şi enigmatică, care îl întîlneşte pe Pierre într-un bar şi îi acceptă invitaţia de a mai bea un pahar la el acasă. Seara abia începe, iar publicul află cum evoluează relaţia dintre cei doi şi cine sînt ei cu adevărat. Astfel, pentru Pierre şi Juliette începe o adevărată piesă de teatru, căci nimic nu este ceea ce pare a fi şi nimeni nu este cel ce spune că este. Sub îndrumarea regizorală a maestrului Radu Beligan, Florin Piersic evoluează cu farmec şi umor debordant, iar Emilia Popescu ţine, la rîndul său, publicul în tensiune, trecînd prin diferite stări şi dînd, pe rînd, viaţă unor personaje în care spectatorii s-au regăsit, cu siguranţă. Atît Florin Piersic, cît şi Emilia Popescu şi-au interpretat rolurile într-o manieră care se ridică la nivelul valorii lor, fiind un dublu recital actoricesc, iar la final, au ridicat publicul în picioare, care a aplaudat minute în şir.

Piesa „Străini în noapte” este numită chiar de actori un adevărat „fenomen”, datorită succesului extraordinar de care se bucură în toate oraşele ţării. Maestrul Florin Piersic a dorit să precizeze, la finalul spectacolului de la Constanţa, că piesa „Străini în noapte” nu reprezintă, însă, revenirea sa în viaţa teatrală după o absenţă de 20 de ani, aşa cum s-a spus de nenumărate ori, în mass-media. „Nu este adevărat ce spune lumea, că e revenirea mea pe scenă, eu sînt pe scenă de foarte multă vreme, pentru că eu joc o piesă la Cluj, de cinci ani şi pe care am jucat-o în toată România. Este o piesă care se numeşte Logodnicele aterizează la Paris, care are un succes extraordinar”, a declarat Florin Piersic. Acesta a adăugat: „Eu am realizat regia acestui spectacol (n. .r. Logodnicele aterizează la Paris) şi joc şi rolul principal. Despre piesa asta (n. r. Străini în noapte) s-a spus că e un fel de revenire, avînd în vedere că acest fapt s-a întîmplat pe scena bucureşteană, întîi, şi nu la Cluj sau nu în alt oraş”.

Florin Piersic: „Emilia Popescu mi-a fost partenera ideală”

Piesa „Străini în noapte” a fost adusă de la Paris, de maestrul Radu Beligan, cel care juca rolul Pierre fiind Alain Delon. „Cînd maestrul Beligan a văzut această piesă, a spus că asta e o piesă în care ar putea să joace foarte bine şi care i s-ar potrivi lui Florin Piersic. A adus-o, a tradus-o, eu am fost bucuros să o citesc şi imediat i-am dat răspunsul că vreau să o joc”, a mai spus Florin Piersic. „Cei care vin la acest spectacol se regăsesc, femei sau bărbaţi, chiar şi tineri, pentru că sînt spuse nişte adevăruri, într-un slalom de sentimente şi simt că piesa n-ar fi avut atît de mare succes, după părerea mea şi nu numai, dacă cea care joacă rolul Juliettei n-ar fi fost Emilia Popescu. După părerea mea, dar şi a criticilor şi a celor care bîntuie prin teatrul românesc şi se pricep, într-adevăr, Emilia a făcut un rol de referinţă, pentru că stările prin care trece ea mi le comunică mie şi avem aşa, o chimie între noi. M-am simţit foarte bine la repetiţii cu ea şi am simţit că am cu cine să joc. Deci mi-a fost o parteneră, dacă pot spune aşa, ideală”, a declarat marele actor.

Pînă acum, numărul reprezentaţiilor susţinute pe scena bucureşteană a trecut de 60 şi în mod incredibil, toate biletele, pînă la sfîrşitul stagiunii, sînt, deja, vîndute. „Este un fenomen, ca să spun aşa, nu ni s-a întîmplat aşa ceva pînă acum. Ne doream, e o bucurie mare. Cred că piesa, într-o lume atît de vulgară şi de zbuciumată, foloseşte nişte sentimente de la care lumea s-a mai îndepărtat sau oricum, pe care nu le regăseşte pe scenă întotdeauna, cum ar fi tandreţea, iertarea şi iubirea. Şi probabil din cauza asta vin oamenii şi sînt foarte atraşi şi de subiect şi probabil, şi de alăturarea numelor noastre”, a precizat Emilia Popescu.

Cei doi mari actori vor putea fi revăzuţi de constănţeni într-o nouă reprezentaţie cu „Străini în noapte” pe data de 12 martie, începînd cu ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Spectacolul este realizat de Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Bucureşti - ArCuB şi agenţia literar-teatrală Beldor, cu sprijinul agenţiei de impresariat VreauBilet.ro.

Taguri articol


12