Florin Tiţa, de la CS Farul, vicecampion european de seniori la lupte greco-romane

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Florin Tiţa, de la CS Farul, vicecampion european de seniori la lupte greco-romane

Sport 13 Aprilie 2019 / 19:14 1404 accesări
Florin Tiţa - sursa foto: Facebook Federatia Romana de Lupte (FRL)

Florin Tiţa - sursa foto: Facebook Federatia Romana de Lupte (FRL)

Campionatul European de lupte rezervat seniorilor, competiţie care se desfăşoară în aceste zile în Sala Polivalentă din București, a programat sâmbătă finala categoriei 55 de kg la greco-romane. Sportivul constănţean Florin Tița, de la CS Farul (antrenor Gheorghe Grigore), a devenit vicecampion european. După ce i-a învins pe germanul Fabian Schmitt şi pe norvegianul Anders Roenningen, Florin Tița a cedat în ultimul act în confruntarea cu rusul Vitali Kabaloev. Luna trecută, Florin Tița a mai cucerit medalia de argint la Campionatele Europene Under 23 de la Novi Sad (Serbia), după ce în 2018 a obţinut medalia de bronz la aceeaşi competiție.

Prima medalie pentru România la actuala ediţie a Campionatului European de lupte de la Bucureşti a fost obţinută de o sportivă originară din Mangalia, Andreea Ana, în prezent legitimată la CSA Steaua Bucureşti, bronz la categoria 55 de kg în întrecerea feminină. Iar la categoria 65 de kg, Kriszta Tunde a devenit vicecampioană europeană, obţinând medalia de argint.



12