Dosarul „Flota“ este unul dintre cele mai arzătoare subiecte ale ultimelor decenii. Atât de arzător încât, după ce a fost manevrat cu multă grijă de către magistraţi apropiaţi regimului, a fost închis şi aruncat în groapa birocratică a prescrierii. Traian Băsescu, cel care a orchestrat întregul scenariu, a răsuflat, cu siguranţă, uşurat deoarece respectivul dosar era o bombă cu ceas care ar fi putut exploda oricând, aruncându-i în aer orice tip de imunitate după care s-ar fi ascuns. Dosarul „Flota“ are de toate: încălcarea flagrantă a legii, abuzuri incredibile, intervenţii la cel mai înalt nivel, şpăgi astronomice, expertize false, afaceri demne de romanele de spionaj, toate acestea ducând către o singură concluzie: navele româneşti au fost vândute pe 1 (un) dolar pentru ca Băsescu să poată încasa o parte substanţială dintr-un împrumut niciodată returnat, de 45.000.000 de dolari!

NOTĂ DE CONSTATARE A FAPTELOR PREŞEDINTELUI Cotidianul.ro a intrat în posesia notei de constatare a faptelor lui Traian Băsescu în dosarul „Flota“, document cu atât mai preţios cu cât este printre puţinele apărute vreodată pe această temă. Cu această ocazie, vrem să salutăm curajul de care au dat dovadă cei care l-au semnat! În această notă se arată, negru pe alb, cum a manevrat actualul preşedinte documente, oameni şi sume în cadrul uneia dintre cele mai mari escrocherii post-Revoluţie pentru a vinde navele României, pentru a câştiga foarte mulţi bani de pe urma acestei afaceri şi, evident, pentru a-şi acoperi urmele, cu ajutorul subordonaţilor lui. Vom încerca, în cele ce urmează, să vă explicăm cât mai clar (ramificaţiile şi abuzurile care să le acopere fiind greu de imaginat) cum a ajuns Traian Băsescu, demis în 2012 de 7,4 milioane de români, să vândă flota României la un dolar bucata!

Povestea începe la 11 aprilie 1991, când Traian Băsescu şi directorul CNM „Petromin” SA Constanţa, Călin Dragomir Marinescu, pleacă împreună în Norvegia, la Oslo, unde semnează o scrisoare de intenţie cu Departamentul „Klaveness Chartering” din cadrul Companiei „Torvald Klaveness Group”. În urma vizitei astfel parafate oficial, „Petromin” şi „Klaveness Chartering” se constituie, la 14 mai 1991, ca o companie mixtă, sub denumirea „Petroklav”. Oficial, obiectul de activitate al noului organism era „retehnologizarea şi operarea vrachierelor româneşti, managementul tehnic al acestora efectuîndu-se de la sediul din Oslo, compania urmînd să fie înmatriculată în afara României. În toate documentele semnate, inclusiv în şedinţa Consiliului Împuterniciţilor Statului (CIS - din componenţa căruia făceau parte învinuiţii: Drăgan Gheorghe, Cărbunaru Ion, Ivaşcu Constantin, Bune Alexandru, Sufragiu Mariana, Lupu Marin şi Pistolea Vasile), se menţionează că funcţionarea acestei societăţi mixte se va face cu aprobarea Guvernului României, lucru nerealizat”, se arată în nota menţionată. Deşi Guvernul României nu şi-a dat niciodată, oficial, acordul, „Petroklav” a funcţionat mai bine de un an (14 mai 1991 - 20 iulie 1992), cu sediul în Bahamas, cu acţionariat egal împărţit între cele două companii, având cont bancar la sucursala „City Bank” din Londra şi ocupându-se de cinci nave: „Balota“, „Băneasa“, „Barbosi“, „Comăneşti“, „Cărbuneşti“. După cum veţi vedea, nici nu au avut nevoie de un an întreg pentru a-şi pune megaescrocheria pe roate.

Tot la data constituirii „Petroklav”, 14 aprilie 1991, cele două companii întocmesc o anexă la contractul de societate mixtă, prin care firma norvegiană îşi transferă acţiunile „unui alt departament din grupul „Torvald Klaveness”, denumit „Torvald Klaveness Shipping”. Administrarea companiei „Petroklav” Inc. se făcea de către Virgil Toanchină, Traian Băsescu - din partea română - şi 2 directori din partea norvegiană”, se mai arată în document. Un detaliu amuzant: directorii părţii române au fost propuși de CIS şi aprobați, la 26 iulie 1991, chiar de Traian Băsescu, din postura de ministru al Transporturilor, post pe care îl ocupa la acea vreme. Deci el s-a propus, şi-a cerut voia şi... s-a aprobat! Ca o scurtă paranteză: din acelaşi post, Traian Băsescu s-a autointitulat „coordonator personal cu puteri depline asupra tuturor instituţiilor implicate în procesul de privatizare a companiilor de stat” şi a vândut ALRO Slatina pentru o şpagă de 10.000.000 de euro, alături de alte două companii, a dat energie ieftină ruşilor de la ALRO (şi, cu această ocazie, a băgat în faliment Hidroelectrica) şi ne-a obligat să dăm, din buzunarele pe care tot el ni le-a golit, comisioane imense pentru intermedierea cumpărării de gaze de la Gazprom (deci, tot de la ruşi). Asta aşa, ca să nu uităm cu cine avem de-a face. Cu toate acestea, însă, ce urmează întrece cu mult orice imaginaţie!

Revenim... Traian Băsescu, ministru al Transporturilor, se autopropune şi tot el este de acord ca el să fie unul dintre cei doi directori ai părţii române în această afacere. Continuăm. Şase luni mai târziu, în ianuarie 1992, conducerea română şi cea norvegiană s-au întâlnit, potrivit notei de constatare, la Ambasada Norvegiană de la Bucureşti, pentru a pune „Flota” la cale. Nu a fost suficientă o singură întâlnire, astfel că, în luna iunie a aceluiaşi an, la Oslo se face o nouă reuniune. Aici „au participat 2 directori de la „Klaveness”, Călin Dragomir Marinescu de la CNM „Petromin” SA, Virgil Toanchină şi Traian Băsescu din partea „Petroklav” lnc., hotărînd cu aceste ocazii înfiinţarea unei companii holding „Petromin Overseas” Inc., cu sediul în Liberia, şi a 15 companii subsidiare, cu acelaşi sediu, deţinătoare de unică navă. De asemenea, s-a mai hotărît înfiinţarea companiei „Petroklav Management” Inc. Liberia, acţiunile acestei companii fiind la purtător”, potrivit aceluiaşi document.

Cum era şi firesc când dai naştere unei asemenea structuri, fiecare din cele 15 subsidiare au încheiat contracte de management cu „Petromin Overseas” Inc. Această companie a încheiat, la rândul ei, UN SINGUR CONTRACT de management, cu „Petroklav Management” (aici au fost cuprinse cele 15 nave - n.r.). „Petroklav Management” a încheiat şi ea un contract, în termenii „back tack”, cu „Tarvald Klaveness & Co A/S”. Potrivit documentului menţionat, activitatea „Petroklav”, care, după cum am arătat mai sus, avea sediul în Bahamas, s-a mutat în Liberia. Această informaţie apare în „nota întocmită de fostul director general al CNM „PETROMIN” SA Constanţa, Călin Dragomir Marinescu, adresată ministrului Transporturilor, Paul Teodoru, la 11 februarie 1993 (Băsescu nu mai era ministru din 19 noiembrie 1992, însă rotiţele mecanismului au mers în continuare, fiind bine unse), în care se menţionează următoarele: în acest sens, prin hotărîrea CA din 20.04.1991, precum şi prin hotărîrea CIS din 25.04.1991, s-a decis ca nava „22 Decembrie 1989“ să facă parte din grupul de nave aflate în contract de management cu „Klaveness” Oslo”, se mai arată în documentul oficial. Aşadar, celor 15 nave aflate în vizorul fostului comandant li se adaugă şi „22 Decembrie 1989“.

Şi povestea continuă cu „Petromin Overseas” Inc., cu sediul în Monrovia - Liberia, care, după cum arătam mai sus, a înfiinţat 15 companii proprietare de unică navă, cu acelaşi sediu. Obiectul de lucru al acestor companii, respectiv navele, a fost împărţit în două categorii: navele „Comăneşti“, „Cărbuneşti“, „Barbosi“, „Băneasa“ şi „Balota“ aveau să navige sub pavilion liberian, iar „Breaza“, „Bicaz“, „Callatis“, „Bârlad“, „Baia de Criş“, „Baia de Aramă“, „Bujoreni“, „Bobâlna“, „Borzeşti“ şi „22 Decembrie 1989“ (care la acea vreme se afla în construcţie în Şantierul Naval Constanţa; a fost dată în folosinţă în 1993) să poarte pavilion românesc. Potrivit documentului, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Traian Băsescu, a emis Ordinele cu nr. 418 şi 457/1992, prin care aproba schimbarea de pavilion.

CUM S-A „VOPSIT” PAVILIONUL ROMÂNIEI? Această operaţiune a schimbării de pavilion al unei nave presupune înfiinţarea unei companii în ţara unde se intenţionează înmatricularea navei şi transferul acesteia în proprietatea companiei respective, ceea ce s-a şi întâmplat, oficial şi ilegal. Potrivit legislaţiei maritime internaţionale, transferul proprietăţii unei nave se face prin vânzare-donaţie, în acest caz, însă, nava fiind imediat radiată din registrele Căpităniei ţării care face vânzarea. Există încă o posibilitate pentru a se oficia un asemenea transfer: pe baza unui contract de bare-boat se suspendă pavilionul navei pe perioada derulării acestui contract în ţara proprietarului. În acelaşi timp, cel care beneficiază de pe urma contractului poate înmatricula nava în alt stat şi arbora pavilionul acelui stat. După terminarea contractului, însă, nava revine la proprietarul original şi arborează pavilionul iniţial.

„Din cercetările efectuate s-a stabilit că un număr de 6 nave au fost radiate din registrul matricol al Căpităniei Zonale Constanţa, menţionîndu-se contractul de bare-boat, care în realitate nu există, iar celelalte 9 nave au fost vîndute pe un dolar, avînd la bază documentul „bill of sale“ (nota de vînzare)”, arată, negru pe alb, documentul oficial. Cu alte cuvinte, şase nave au fost radiate fără niciun act, iar nouă nave au fost vândute pe un dolar, singura hârtie oficială fiind... o banală factură!

ILEGAL!!! Potrivit anchetatorilor, „aceste ordine le apreciem ca ilegale, întrucît era necesară o Hotărîre de Guvern, conform Decretului nr. 443/1972. Aprobarea ministrului Transporturilor ca 10 nave să poarte pavilion românesc, deşi proprietarii erau companiile liberiene, este nelegală, încălcînd flagrant prevederile Decretului nr. 443/1972. Totodată, CIS a hotărît vînzarea celor 15 nave de la „PETROMIN“ Constanţa la cele 15 companii proprietare de unică navă (denumite „Comăneşti Incorporated”, „Cărbuneşti Inc.”...), precum şi punerea de ipoteci pe 4 nave („Comăneşti“, „Cărbuneşti“, „Barbosi“ şi „Băneasa“) pentru a garanta un împrumut de 45 milioane USD de la „Chistiania Bank” Oslo către „Petromin Overseas” Inc. În acest sens, s-a încheiat procesul-verbal cu nr. 14/24.05.1992 şi s-a emis hotărîrea CIS din aceeaşi dată. Se observă însă că această hotărîre nu a fost publicată în extras, în „Monitorul Oficial“, conform art. 89 din Legea 31/1990, şi, în mod normal, nu ar fi trebuit executată. Obligaţia publicării cădea în sarcina directorului Marin Lupu (care, din informaţiile noastre, se află în prezent la Oslo, posibil în Scoţia, Marea Britanie). Totuşi, hotărîrea CIS a fost pusă în aplicare, companiile au fost create, iar navele au fost transferate către acestea prin documente „bill of sale”, la preţul de 1 USD, ulterior „Petromin Overseas” Inc. luîndu-şi creditul de 45 milioane USD”.

LEGE SCHIMBATĂ, ORDIN DISPĂRUT Potrivit practicilor internaţionale maritime, în „Memorandum of Agreement”, la articolul 8, „Documentation”, se prevede că, în schimbul plăţii, vânzătorii vor furniza cumpărătorului „bill of sale”, precum şi alte documente, se arată în nota de constatare. Aşadar, emiterea de către „Petromin” a „bill of sale”, fără contractul de vînzare, este ilegală, la fel şi transferul prin vînzarea la preţul de 1 dolar. Conform statutului de funcţionare al „Petromin” Constanţa, aprobat prin HG nr. 19/1991, CIS exercita atribuţiile Adunării Generale a Acţionarilor la „Petromin”, unde statul era acţionar unic. Din studierea atribuţiilor prevăzute în statut rezultă că CIS nu avea în competenţă să hotărască asocierea cu alte persoane juridice sau fizice, din ţară sau străinătate, ori crearea de societăţi în străinătate. Tot Băsescu este cel care a „reglementat” şi această problemă, tot pe principiul „eu centrez, eu dau cu capul”: competenţele necesare vânzării Flotei au fost introduse printr-un Regulament de funcţionare al CIS, redactat în cadrul Ministerului Transporturilor în ianuarie 1991 şi, evident, aprobat ulterior în CIS. În acest sens, subsecretarul de stat pentru Transporturi Navale, Traian Băsescu, a emis Ordinul cu nr. 1349/31.01.1991, în care se prevede, la punctul 2, ca CIS să-şi desfăşoare activitatea în baza atribuţiilor din Regulament. „Se observă”, mai spun anchetatorii, „că punctul 2 din acest ordin încalcă art. 212 din Legea 31/1990, conform căruia atribuţiile CIS sînt cele din statut. Din relaţiile primite de la Ministerul Lucrărilor Publice a rezultat că acest Ordin nu este arhivat la direcţia de specialitate din minister şi nu se regăseşte în registrul ce cuprinde asemenea ordine”.

Nu vă este deja familiară această metodă? Băsescu se autonumeşte, execută, îşi ia, în cazul ALRO, şpaga de 10.000.000 de euro, iar în cazul Flotei, o parte consistentă din împrumutul niciodată returnat de 45.000.000 de dolari, secretizează sau face pur şi simplu să dispară documentele. Să mai menţionăm şi cum şi-a dat Băsescu singur casă, pe când era primar? Sau cum a vândut un teren cumpărat cu o sumă infimă pe 12 miliarde de lei? Şi câte altele?

Nota redacţiei: Documentul la care am făcut referire pe parcursul acestui material este semnat de „organele de poliţie - chestor Mihail Bogdan, subcomisar Mihai Toporan, agent-şef de Poliţie Mihăilă Gunache” şi este identificat „MFP-DGICF, 301.034/17.05.2002, CNM PETROMIN SA, 730/17.05.2002”. De asemenea, pentru corecta informare a cititorilor noştri, documentul a fost redactat cu „î” din “i” şi aşa l-am redat şi noi.

Va urma!

sursa foto: http://kompania7.wordpress.com/