În anul Centenarului Marii Uniri, marinarii militari sărbătoresc Ziua Marinei Române alături de populația prezentă în șapte orașe din țară, iar printre acestea se numără și orașul Cernavodă. Flotila Fluvială, structura Forțelor Navale Române care asigură siguranța și securitatea circulației pe cei 1.075 de kilometri ai Dunării de pe teritoriul țării noastre și în zonele lagunare de deltă, va fi reprezentată miercuri, 8 august, începând cu ora 16.00, în portul din Cernavodă, de două nave militare și echipajele acestora la Ziua Porților Deschise. Cetățenii orașului sunt așteptați la acest eveniment pentru a vizita navele și pentru a afla cât mai multe detalii despre cariera marinarului militar. Orașul Cernavodă face parte din locurile în care Muzica Militară a Forțelor Navale va susține concerte dedicate Zilei Marinei Române. Acordurile formației muzicale a marinarilor militari se vor putea auzi în aceeași zi, începând cu ora 17.00, în Piața Centrală.