Fluidizarea circulaţiei în oraşul Năvodari, prin apariţia unor străzi cu sens unic în cartierele de pe raza oraşului, a fost supusă dezbaterii publice de către Primăria oraşului. Reprezentanţii administraţiei locale spun că proiectul a fost iniţiat ca urmare a unor verificări efectuate în teren pe arterele rutiere ale localităţii. Aşa se face că o comisie de circulaţie din cadrul Primăriei a stabilit că pe mai multe străzi trebuie refăcută semnalizarea rutieră existentă, precum şi instituirea de noi reglementări şi restricţii în localitate. Prin urmare, s-a luat decizia înlocuirii indicatoarelor vechi şi uzate cu unele noi pe cele mai multe dintre străzile oraşului. Mai mult, şapte străzi pe care circulaţia se desfăşura pe ambele sensuri de mers acum se va merge doar pe un sens. Totodată, la intersecţia străzilor Constanţei şi Albinelor a fost amplasat un sens giratoriu pentru fluidizarea traficului. Reprezentanţii administraţiei locale mai spun că vor fi montate 18 indicatoare de avertizare cu însemnul „Copii“ în dreptul unităţilor de învăţământ şi se intenţionează închiderea circulaţiei rutiere pe str Constanţei între intersecţia str. Constanţei cu Albinelor şi intersecţia străzii Constanţei cu Midiei, în perioada 1 iulie şi 31 august. (I.H.)