”Resursele de care dispune FMI sunt adecvate”, a declarat, ieri, pentru postul de radio Europe 1, directorul general al FMI, Christine Lagarde, după ce mai multe state membre ale G20 şi-au exprimat dorinţa de a majora resursele Fondului. Christine Lagarde a refuzat să dea cifre cu privire la ce constituie un nivel adecvat, pentru resursele FMI . De asemenea, Christine Lagarde a adăugat că statele ar trebui implicate în recapitalizarea băncilor doar ca o ultimă soluţie. ”Prioritatea este să obţină capital de la acţionari şi doar în ultimă instanţă, dacă aceste modalităţi nu sunt disponibile sau suficiente, ar trebui pusă la punct o formulă mai colectivă, care să includă şi intervenţia statului, dacă va fi necesar”, a declarat directorul general al FMI. Până acum, FMI a finanţat circa o treime din pachetele de salvare acordate Greciei, Irlandei şi Portugaliei, însă dacă va fi nevoit să ajute Zona Euro să evite extinderea crizei dincolo de aceste state, FMI va avea nevoie de resurse mai mari decât cele utilizate în mod tradiţional.
PERCHEZIŢII DUPĂ PROTESTE Sute de poliţişti italieni au efectuat, ieri, percheziţii în întreaga ţară, la proprietăţi folosite de grupuri anarhiste şi fani ultras ai echipelor de fotbal, căutând indicii despre posibila implicare în protestele violente din Roma, de la sfârşitul săptămânii trecute. Anchetatorii investighează materiale informatice şi imagini surprinse de camere şi telefoane mobile. Ei caută posibile stocuri de arme, inclusiv explozibili. Operaţiuni de amploare au avut loc în Napoli, Milano, Torino şi Padua. 130 de persoane, dintre care 100 de poliţişti, au fost rănite la Roma, sâmbătă, când sute de extremişti de stânga s-au bătut cu poliţia, în cursul unei demonstraţii. Pagubele înregistrate în urma violenţelor de la Roma depăşesc un milion de euro, a estimat primarul capitalei italiene, Gianni Alemanno, care i-a descris pe autori drept ”animale”. Circa 20 de persoane au fost arestate şi puse sub acuzare până acum, în urma violenţelor. Alemanno a precizat că se aşteaptă la noi arestări, după ce poliţia studiază imaginile video. Mai mulţi turişti au fotografiat maşinile carbonizate, geamurile spate şi pietrele smulse din pavaj. Poliţia a anunţat că a găsit sticle incendiare pe mai multe străzi. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a declarat că biserica Santi Marcellino e Pietro din secolul al XVIII-lea a fost jefuită de manifestanţi. O statuie a Fecioarei Maria a fost aruncată şi spartă. Protestele au continuat duminică în mai multe oraşe.
PROTESTE LA FRANKFURT ŞI HAMBURG Mai mulţi protestatari inspiraţi de mişcarea Occupy Wall Street din New York au stat în corturi, în Frankfurt şi Hamburg, în ultimele două nopţi. La Frankfurt, circa 70 de persoane au campat în faţa Băncii Centrale Europene şi într-un parc din apropiere. Attac - grup german antiglobalizare - a spus că 150 de persoane vor sta acolo până mâine, în pofida frigului. Sâmbătă, circa 5.000 de persoane au protestat în Frankfurt, în semn de solidaritate cu manifestanţii din New York. În Hamburg, zeci de persoane au stat peste noapte în corturi lângă HSH Nordbank.