Prognoza Fondului Monetar Internaţional (FMI) privind creşterea cu 3,3% a economiei mondiale, în 2013, va fi înrăutăţită săptămâna viitoare, ca urmare a declinului din ţările cu economii emergente, a declarat, în week-end, directorul general al FMI, Christine Lagarde. „În aprilie, spuneam că are loc o recuperare în trei viteze, chiar trei şi jumătate, întrucât pusesem Japonia într-o categorie separată. Economiile emergente cresc, în medie, cu 5,5%, urmate de un grup care include SUA, Suedia, Elveţia, Australia şi Canada şi care avansează cu circa 2%. Sunt însă economii din zona euro care stagnează”, a declarat Lagarde. Astfel, avansul estimat în aprilie, de 3,3%, va fi revizuit în scădere. În aprilie, FMI a modificat şi prognoza pentru zona euro, anticipând o contracţie de 0,3%, peste cea de 0,2% estimată în ianuarie. În 2014, economia mondială ar putea avansa cu 4%, potrivit economiştilor Fondului.