FMI şi CE critică Infrastructura românească

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FMI şi CE critică Infrastructura românească

Eveniment 06 Februarie 2012 / 00:00 508 accesări

Proiectele României pe infrastructură reprezintă un pericol pentru Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) şi nu respectă bunele practici fiscale, consideră reprezentanţii FMI şi ai CE, care au recomandat autorităţilor să includă în acest program cât mai multe proiecte din fonduri UE. În sfârşit, au descoperit şi europenii ce descoperim noi în fiecare zi, prin gropile şi şleaurile şoselelor şi drumurilor patriei. Şeful FMI, Jeffrey Franks, a declarat: \"PNDI, deşi ar putea executa proiecte excelente, nu respectă bunele practici fiscale şi ar trebui limitate astfel de investiţii. Acest lucru este crucial pentru a se preveni risipa de fonduri publice insuficiente\". El a arătat că o soluţie pentru creşterea absorbţiei fondurilor UE ar fi includerea cât mai multor proiecte care pot beneficia de finanţare europeană în cadrul PNDI. La rândul său, şeful misiunii CE, Istvan Szekely, a arătat că deşi perspectiva bugetară pentru 2012 este bună, singurul pericol l-ar putea reprezenta PNDI. \"Suntem îngrijoraţi cu privire la PNDI, deşi înţelegem importanţa acestui program şi utilitatea obiectivului. Proiectele din PNDI ar trebui incluse în strategia fiscală pe termen mediu şi ar trebui să se încadreze în anvelopa de cheltuieli bugetare, altfel poate deveni o problemă majoră\", a spus Szekely. Şi dacă europenii sunt îngrijoraţi, n-ar fi oare cazul să ne îngrijorăm şi noi? Dinspre partea română a poveştii însă, nu a existat decât tăcere…

Taguri articol


12