O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene (CE) şi Băncii Mondiale (BM) se va afla la Bucureşti, în perioada 25 octombrie - 7 noiembrie, pentru o treia evaluare a acordului de tip preventiv. „Misiunea se va întâlni cu autorităţile, dar şi cu reprezentanţii partidelor politice, sindicate, patronate, bănci şi reprezentanţi ai societăţii civile. Concluziile vizitei vor fi prezentate la finalul misiunii”, a declarat reprezentantul regional al FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek. FMI vrea să afle şi de ce anumite reforme au fost încetinite, în ultimele trei luni, în special în domeniul privatizării şi restructurării companiilor de stat, după cum a declarat recent chiar şeful misiunii Fondului în România, Jeffrey Franks. Recent, FMI a aprobat a doua evaluare a acordului de tip preventiv şi a pus la dispoziţia României încă o tranşă din împrumut, a treia, în valoare de 480 milioane euro.