Telegraf Online - tag: FMI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre FMI

Finanţele nu exclud scăderea economiei României
4 mai 2010 Finanţele nu exclud scăderea economiei României

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, ieri, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), că „unul dintre rezultatele analizei” o reprezintă şi creşterea economică negativă, însă nu a precizat o cifră în acest sens. „Este unul dintre ...

Berceanu susţine creşterea deficitului bugetar
4 mai 2010 Berceanu susţine creşterea deficitului bugetar

Potrivit ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, economia României va scădea şi în 2010 dacă Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu va accepta creşterea deficitului bugetar. „Cei de la FMI au anumite păreri despre creşterea economică şi dacă ne strâng de peste tot şi ne taie de peste tot s-ar ...

Conturile persoanelor fizice, cotrobăite de Fisc!
4 mai 2010 Conturile persoanelor fizice, cotrobăite de Fisc!

Ministerul Finanţelor Publice intenţionează să scoată bani şi din piatra seacă. Ultima găselniţă a reprezentanţilor Fiscului este ca, începând cu anul viitor, să controleze conturile bancare ale persoanelor fizice, respectiv toate încasările şi plăţile efectuate din contul bancar, potrivit ...

Activarea ajutorului european pentru Grecia
3 mai 2010 Activarea ajutorului european pentru Grecia

Comisia Europeană a recomandat, duminică, activarea mecanismului european de ajutorare a Greciei, pe care îl consideră decisiv pentru menţinerea stabilităţii zonei euro, după acordul stabilit cu Atena asupra unui vast program de austeritate. „Condiţiile pentru a răspunde pozitiv cererii guvernului grec ...

TVA va fi rambursat în maximum de 45 zile
3 mai 2010 TVA va fi rambursat în maximum de 45 zile

Guvernul a stabilit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) să ajungă cu plata TVA către companii în termenul legal de 45 de zile până la jumătatea acestui an, potrivit afirmaţiilor ministrului Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. „Ministerul Finanţelor nu plăteşte direct datorii, Ministerul ...

Falimentul băncilor, decis de BNR
3 mai 2010 Falimentul băncilor, decis de BNR

Deschiderea procedurii de faliment în cazul instituţiilor de credit se va realiza doar cu aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a României (BNR), potrivit unui nou act normativ. Ordonanţa de Urgenţă 37/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 10/2004 privind falimentul instituţiilor ...

Deficit în limita sumei convenite cu FMI
3 mai 2010 Deficit în limita sumei convenite cu FMI

Execuţia bugetului general consolidat pe primele trei luni s-a încheiat cu un deficit estimat de 8,22 miliarde lei, potrivit datelor provizorii anunţate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), sub limita ţintei de deficit, de 8,25 miliarde lei, prevăzută în Aranjamentul Stand-by încheiat cu Fondul Monetar ...

Va creşte sau nu TVA-ul?
1 mai 2010 Va creşte sau nu TVA-ul?

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a dat, vineri, asigurări, după o scurtă întâlnire cu reprezentanţii misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, că Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) nu va fi majorată, fiind purtate în prezent discuţii despre lărgirea bazei de impozitare ...

România este (şi va fi) săraca Europei
30 aprilie 2010 România este (şi va fi) săraca Europei

La capătul tunelului în care se află România de mult prea mult timp nu se întrevede nicio luminiţă. Nimic. Doar bezna totală, cel puţin potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional/FMI (şi ăştia nu mint!), care arată că, în 2015, ţara noastră va rămâne, în continuare, printre cele mai ...

„România trebuie să fie foarte vigilentă în respectarea angajamentelor asumate”
30 aprilie 2010 „România trebuie să fie foarte vigilentă în respectarea angajamentelor asumate”

România trebuie să fie foarte vigilentă în respectarea angajamentelor agreate cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), în contextul problemelor din Grecia, a spus, ieri, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks. „Mesajul-cheie pentru România, legat de problemele din Grecia, este acela că România ...

Estimări reduse privind creşterea economică
30 aprilie 2010 Estimări reduse privind creşterea economică

BRD a redus estimările de creştere a Produsului Intern Brut (PIB) al României în 2010, de la 1,5%, la 1%, în urma revizuirii unor statistici de anul trecut şi pe fondul cifrelor sub aşteptări de la începutul acestui an, potrivit raportului de primăvară cu previziunile băncii, publicat ieri. BRD şi-a ...

Majorarea taxelor ar înrăutăţi situaţia economiei
29 aprilie 2010 Majorarea taxelor ar înrăutăţi situaţia economiei

Nu trebuie să majorăm taxele, dar e nevoie să economisim, să limităm cheltuielile curente ale statului şi cheltuielile sociale şi să alocăm cheltuieli pentru capital şi crearea de locuri de muncă, a declarat, ieri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. „Cred că trebuie ...

Guvernul, cu mâna întinsă la FMI
28 aprilie 2010 Guvernul, cu mâna întinsă la FMI

Miniştrii lui Boc şi-au îmbrăcat, ieri, cămăşile albe şi costumele de protocol şi s-au încolonat, în poziţie de drepţi, aşteptând delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), doar-doar o să-i impresioneze pe experţii europeni. Broboane de transpiraţie traversau nemilos frunţile demnitarilor ...

Posibile probleme ale acordului cu FMI
27 aprilie 2010 Posibile probleme ale acordului cu FMI

Perspectivele economice sumbre vor face mai puţin acceptabilă pentru Guvern, din punctul de vedere politic, respectarea ţintei de deficit bugetar, dar posibile probleme în implementarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu vor apărea mai devreme de luna septembrie, la a cincea revizuire, consideră ...

Perspectivă negativă pentru sistemul bancar românesc
27 aprilie 2010 Perspectivă negativă pentru sistemul bancar românesc

Agenţia de evaluare financiară Moody\'s şi-ar putea menţine perspectiva negativă asupra sistemului bancar românesc în acest an, din cauza condiţiilor economice dificile cu care statul se confruntă în continuare, arată un raport Moody\'s. Performanţele sistemului bancar românesc vor fi în continuare ...

Măsuri noi de la FMI
27 aprilie 2010 Măsuri noi de la FMI

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană ar putea impune autorităţilor române măsuri suplimentare pentru reducerea deficitului bugetar. Informaţia a fost oferită de consilierul prezidenţial Leornard Orban. În opinia acestuia, România este departe de a îndeplini criteriile de aderare la ...

1...979899100101...139
12