CA LA ȘCOALĂ Experții Fondului Monetar Internațional (FMI) se descarcă pe Guvern ca pe „elevul din ultima bancă“, apreciază premierul Victor Ponta. Cel mai probabil, cei de la FMI au devenit mai rigizi în negocieri după ce președintele Traian Băsescu i-a criticat că sunt prea buni cu Executivul, consideră Ponta. „Eu am trei ani de negocieri cu Fondul și cu Comisia Europeană. Dacă ne găsesc pe noi mai mici, pe noi se descarcă multe lucruri. Să fie însă clar - nu vom accepta niciun fel de deficit sub 1,4%. Și așa, 1,4%, cum a fost semnat de Băsescu în 2011, a fost o mare greșeală, dar asta e, a fost negociat și nu avem cum să-l schimbăm“, a declarat, în week-end, premierul. El a afirmat că nu știe dacă există o legătură directă între solicitarea FMI din noaptea de joi spre vineri, pentru un deficit mai mic, de 0,9%, și declarația lui Băsescu de joi seara - „Dar este, totuși, o legătură. Băsescu a spus că reprezentanții FMI sunt complici cu Guvernul. Ei sunt funcționari, până la urmă, nu oameni politici, și au devenit foarte rigizi a doua zi. E prima și probabil ultima dată în istorie când un șef de stat încă în funcție îi acuză pe reprezentanții Fondului că sunt prea buni cu Guvernul și le cere să îl omoare cu solicitarea unui deficit de 0,9% din PIB“.
VREA PACE ÎN GRĂDINĂ Vineri seară, Ponta afirmase că nu crede că acordul cu FMI va fi rupt, în ciuda negocierilor dure, dar reiterase ideea că un deficit de 0,9% este inacceptabil, întrucât ar omorî economia - „Dincolo de acordul cu FMI, esenţială este relaţia noastră cu Comisia Europeană. Aici sunt marile probleme. Să ştiţi că Franţa n-are niciun acord cu FMI, dar are o dispută cu Comisia legată de deficit, care e de vreo trei ori cât al României (4,7% din PIB); iar Italia sare peste 3%. Noi suntem elevii model ai Europei, dar n-aș vrea să acceptăm totuşi nişte condiţii care ne împiedică să ne dezvoltăm într-un ritm accelerat“.