Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a decis să nu renunţe la proteste nici în urma discuţiilor de miercuri de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, urmând să declanşeze greva generală în data de 5 mai. Porivit unui comunicat de presă remis ieri, reprezentanţii Guvernului nu au făcut altceva decât să îşi manifeste „disponibilitatea“ de a centraliza, „pentru a nu ştiu câta oară“, problemele din sistem, rezultatul discuţiilor fiind unul „dezamăgitor“. „Prin această atitudine, prin mimarea constantă a dialogului social, Guvernul României dă dovadă de lipsă totală de interes faţă de problemele majore din acest sector de activitate. În aceste condiţii, FNSA continuă acţiunile de protest anunţate, după următorul calendar: în data de 29 aprilie se va organiza pichetarea Guvernului României, iar începând cu data de 5 mai va fi declanşată greva generală în administraţia publică locală“, se arată în documentul citat. FNSA a declanşat conflictul de muncă în 25 iauarie, iar pe 2 februarie a avut loc o grevă de avertisment.