Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a decis să strângă semnături pentru declanşarea grevei de avertisment şi a celei generale pe termen nelimitat, protestele urmând să înceapă în a doua parte a lunii ianuarie 2011. Potrivit unui comunicat de presă al FNSA, federaţia a transmis Guvernului nemulţumirile şi neregulile „care macină administraţia publică locală“, precum şi revendicările pentru care se aşteaptă rezolvarea. „În perioada 22 noiembrie 2010 - 20 ianuarie 2011 se vor strânge semnături pentru declanşarea grevei de avertisment şi a grevei generale pe termen nelimitat. Declanşarea acţiunilor de protest greviste va avea loc după data de 20 ianuarie 2011“, se arată în comunicat. Reprezentanţii FNSA au cerut, printre altele, ca, începând cu 1 ianuarie 2011, să se revină la veniturile salariale avute de către personalul angajat în administraţia publică locală la 31 decembrie 2009, păstrarea celui de-al XIII-lea salariu şi a primei de vacanţă. „Cerem respectarea acordurilor şi contractelor colective de muncă încheiate la nivelul instituţiilor publice locale, conform Constituţiei României şi a Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, cu privire la autonomia locală, dar şi eliminarea imixtiunilor şi a abuzurilor făcute de către unii oameni politici în mişcarea sindicală şi asupra liderilor sindicali, prin instituirea de sancţiuni drastice împotriva acestora, care să ducă până la pierderea funcţiei sau a demnităţii publice. Cerem depolitizarea instituţiilor publice până la nivelul funcţiei de prefect“, se precizează în comunicatul FNSA, organizaţie sindicală care are peste 50.000 de membri la nivel naţional.