O asemenea sintagmă caracterizează cel mai bine comportamentul majorităţii politicienilor autohtoni, în aceste zile. Chiar şi partidele, cu rare excepţii, printre care pot enumera PSD-ul, se dovedesc leşinate după simpatia „maselor populare”. Din acest punct de vedere, social democraţii reprezintă chiar o surpriză plăcută pentru mine, deoarece au apariţii publice discrete şi o retorică electorală bine temperată, dacă nu chiar decentă. În schimb, drept urmare a unor iniţiative legislative PSD-iste, alţii văd că se calcă pe călcîie în faţa alegătorilor, pentru a profita de laurii recunoştinţei generale.

Aşa a fost cazul, de pildă, acum cîteva zile, cu declaraţia lui Traian Băsescu, după ce Guvernul a hotărît amînarea majorării salariilor profesorilor pînă anul viitor, cu speranţa deşartă că tot liberalii vor ocupa majoritatea fotoliilor ministeriale. Preşedintele s-a comportat ca un „instituitor” de modă veche, vrînd să-i dea peste mînă premierului, ca unui elev recalcitrant, şi a pozat în justiţiarul imparţial care linişteşte clasa (politică…) prin închiderea gurii celorlaţi elevi zgomotoşi! Băsescu l-a atacat pe Tăriceanu cu propriile sale argumente. Adică, vezi Doamne, primul ministru urmăreşte salariile pentru că este „onest”, „obiectiv” şi „lucid”, în schimb trimite spre promulgare la Cotroceni legi controversate pentru alte majorări salariale ale clientelei politice liberale… Iar Şeful Statului, desigur, împarte dreptatea în stînga şi în dreapta, cum împarţi ţuica la pomana porcului! El este, nu-i aşa, atît de partea profesorilor, cît şi a pensionarilor!? Pare-mi-se că, în primăvară, Băsescu gândea altfel, dar o fi uitat, tocmai din cauza foamei după voturi, cum spuneam şi la început…

Cea mai usturătoare reacţie la adresa preşedintelui a avut-o Dan Nica, într-o emisiune televizată. M-a amuzat copios felul în care politicianul i-a mulţumit lui Traian Băsescu pentru laudele aduse în mod public PSD-ului. Şeful Statului nu rostise nicio clipă numele Partidului Social Democrat, însă pledoaria în favoarea majorării salariilor şi a pensiilor confirma, culmea ironiei, tocmai demersurile PSD! Iată la ce forme aberante poate duce hămesirea electorală, dacă este potrivită expresia… Adică te lupţi pe viaţă şi pe moarte cu Adrian Năstase şi cu tot partidul acestuia, manipulezi justiţia, înjuri Guvernul şi pe primul ministru, lauzi deşănţat PD-L, calci în picioare Constituţia, însă la urmă te dai pe brazdă, cu gîndul parşiv de a păcăli neatenţia alegătorilor.

Mă întreb dacă, nu cumva, această foame după voturi nu riscă să-i cadă greu lui Traian Băsescu, „indigestia politică” fiind o maladie la modă, sau mai rău, Doamne fereşte, să nu-i rămînă vreun vot în gît, ca un os de peşte oceanic pescuit de preşedintele marinar în ape tulburi?!