Foamea Iranului ar putea ieftini carburanții din România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Acord cu rază lungă de acțiune

Foamea Iranului ar putea ieftini carburanții din România

Justiție 15 Iulie 2015 / 00:00 729 accesări

Preţurile petrolului au scăzut ieri cu peste 2%, în urma acordului Iranului cu puterile occidentale referitor la programul nuclear al ţării, care amplifică aşteptările că Teheranul va mări livrările de ţiţei într-o piaţă deja suprasaturată, titrează Bloomberg. Mai exact, Iranul a acceptat să-și restrângă programul în domeniul energiei nucleare în schimbul relaxării sancţiunilor occidentale. Sancţiunile, aplicate din 2012, au redus exporturile de petrol ale țării cu aproape 50%. Preţul petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, a scăzut ieri cu până la 1,29 dolari, la 50,91 dolari pe baril, în vreme ce cotaţia petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a coborât cu până la 2,1%, la 56,61 dolari pe baril. În ultimul an, preţurile petrolului au scăzut cu peste 45%, pe fondul strategiei OPEC, în frunte cu Arabia Saudită, de creştere a producţiei peste plafonul oficial, în încercarea de păstrare a cotei de piaţă în faţa producătorilor din afara organizaţiei. „Revenirea petrolului iranian în piaţă va avea un efect negativ, iar cotațiile vor scădea și mai mult“, a declarat ieri analistul băncii Emirates NBD PJSC (Dubai) Edward Bell. Rămâne de văzut dacă în România, departe de rachetele și dramele iraniene ale inspectorilor ONU, prețurile carburanților o vor lua, așa cum ar fi firesc, la vale.

Taguri articol


12