FOARTE IMPORTANT! Despre angajarea viitorilor medici rezidenți!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FOARTE IMPORTANT! Despre angajarea viitorilor medici rezidenți!

Sănătate 05 Decembrie 2018 / 16:58 1938 accesări

Ministerul Sănătății a anunțat că angajarea medicilor rezidenți se face în perioada 6 decembrie 2018 - 17 decembrie 2018 inclusiv. Rezidenții care au ales loc în specialitate se vor prezenta în centrul universitar ales, la unitatea sanitară desemnată de direcția de sănătate publică. Rezidenții care au ales post se vor prezenta la unitatea sanitară care a publicat postul la concurs.

Rezidenții vor prezenta la angajare Adeverința primită la repartiție și actul de identitate în termen de valabilitate.

Pentru centrul universitar București - Lista Unităților angajatoare București se regăsește pe site-ul ms.ro (secțiunea rezidentiat) în funcție de specialitatea aleasă la repartiție. Pentru celelalte centre universitare Rezidenții care au ales loc în specialitate, se vor prezenta la unitățile angajatoare care sunt desemnate de DSP-ul din centrul universitar respectiv.

Informații privind repartiția pe Clinici de îndrumare metodologică și Coordonatori de rezidențiat - București 17, 18, 19 și 20.12.2018; celelalte centre universitare 17, 18 și 19.12.2018 - se vor afișa ulterior.

CANDIDAȚII CARE SUNT DEJA REZIDENȚI De asemenea, candidații care sunt deja rezidenți au obligația ca în termen de 15 zile de la data alegerii noului loc/post să depună la Ministerul Sănătății (CRUSP, str. Bodești, nr. 1, sector 2, București) cerere privind ieșirea din starea de incompatibilitate. Cererea va fi însoțită de copia unui act de identitate în termen de valabilitate. În cazul în care rezidentul aflat în stare de incompatibilitate nu îşi exprimă opţiunea, iar starea de incompatibilitate continuă să existe, se consideră de drept că acesta a renunţat la calitatea de rezident dobândită anterior apariţiei stării de incompatibilitate, acest fapt fiind constatat de Ministerul Sănătăţii.

Candidații care au susținut și promovat examenul de specialist în sesiunea octombrie 2018 și încheie stagiul de pregătire după 31 decembrie 2018 pot solicita amânarea începerii pregătirii în noua specialitate. În acest sens cererea va fi însoțită de adeverința eliberată de unitatea angajatoare actuală din care rezultă data finalizării pregătirii. Cei care au ales post în urma concursului de rezidențiat din 18 noiembrie 2018 vor prezenta și avizul noului angajator privind amânarea începerii pregătirii.

Candidații care dețin deja un titlu de specialist, au obligația de a depune angajamentul de plată a celei de a doua specialități. Aceștia au obligația de a achita prima tranșă semestrială în termen de maxim 60 de zile calendaristice de la data începerii pregătirii. Neplata taxei în condițiile stabilite în angajamentul de plată, atrage excluderea definitivă din programul de pregătire, în conformitate cu prevederile art. 1, alin. (3) din Ordinul nr. 973/4592/2010 al ministrului sănătății și ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 552/5.08.2010.



12