Focuri de armă în Costineşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Focuri de armă în Costineşti

Eveniment 12 August 2008 / 00:00 1106 accesări

Jandarmii din Costineşti au intervenit, în zorii zilei de ieri, pentru aplanarea unui conflict spontan izbucnit între doi turişti, după ce unul dintre ei a folosit un pistol cu gaze şi l-a rănit pe celălalt. Cercetările au stabilit că doi tineri din Curtea de Argeş, aflaţi în vacanţă pe litoral, se certau pe stradă, moment în care, pe lîngă ei a trecut un autoturism condus de Andrei Grigore, de 20 ani, din Craiova, şi el turist care îşi petrecea concediul la mal de mare. Ciondăneala celor doi i-a atras atenţia, motiv pentru care a oprit maşina şi a coborît să facă dreptate. Amestecul lui Grigore în discuţiile pe care argeşeanul le avea cu prietena lui au dat naştere unui alt scandal, între argeşean şi craiovean. După ce s-au îmbrîncit reciproc şi şi-au tras cîţiva pumni, Grigore s-a dus la maşină, a luat un pistol cu gaze şi a tras asupra celuilalt tînăr de la o distanţă mică, rănindu-l în zona feţei. Victima a fost transportată la spital, prezentînd la nivelul feţei, pe partea dreaptă, la nas şi la tîmplă, escoriaţii şi urme de sînge. Pistolarul de ocazie, care părăsise locul incidentului, a revenit şi a recunoscut că el este cel care a tras cu arma. La rîndul său, el avea echimoze la nivelul ochiului stîng şi tricoul rupt. În jurul orei 05.30, ambulanţa a acordat primul ajutor tînărului împuşcat şi l-a transportat la Spitalul de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii amănunţite. Pe numele lui Andrei Grigore au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru folosirea unei arme în loc public şi vătămare corporală. Cercetările sînt continuate de lucrătorii Poliţiei Costineşti.



12