Lucrătorii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa au organizat împreună cu agenţi de pază de la SC Rompetrol SA, în noaptea de luni spre marţi, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii sustragerilor de produse petroliere din vagoanele de marfă tip cisternă, care circulă pe relaţia Constanţa – Cernavodă. În timpul operaţiunii, poliţiştii care se aflau în zona Staţiei CF Saligny au observat trei bărbaţi ce urcaseră pe cisternele trenului de marfă nr. 20960 şi încărcau benzină în recipiente din material plastic. „Modul lor de operare este simplu. Urcaţi pe vagoanele cisternă, indivizii rup sigiliile şi deschid capacul, apoi scufundă în interiorul cisternei un bidon legat cu frînghii. După umplere, scot bidonul din cisternă, repetînd operaţiunea\", a explicat purtătorul de cuvînt al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, scms. Cerasela Miron. Cei trei hoţi au fost somaţi de poliţişti să se predea, iar un agent din cadrul Biroului Investigaţii Criminale a folosit arma de vînătoare din dotarea Secţiei, cu cartuşe cu bile din cauciuc, neletale, trăgînd două focuri, unul în plan vertical şi unul către hoţi. Doi dintre ei au fugit, iar Iulică Ţurcanu, de 20 de ani, din comuna constănţeană Saligny, a fost prins întrucît a fost atins de o bilă de cauciuc. „După executarea celui de-al doilea foc se pare că unul dintre hoţi a fost lovit pentru că s-a auzit un strigăt, dar nu a fost prins imediat, ci la scurt timp, în aceeaşi zonă”, a adăugat scms. Cerasela Miron. Iulică Ţurcanu nu are ocupaţie şi este plin de dosare penale, în jur de 20, pentru furturi din vagoanele de marfă. Oamenii legii au găsit lîngă cisternele atacate de hoţi 500 de litri de benzină furată de cei trei din vagoane dar şi două autoturisme cu ajutorul cărora urma să fie transportată marfa furată. Pe numele lui Ţurcanu s-a întocmit un nou dosar pentru furt calificat, rupere de sigilii şi pătrunderea fără drept în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare, iar ancheta continuă pentru identificarea şi prinderea celorlalte două persoane.