S-au auzit focuri de armă la sfârşitul săptămânii trecute în cartierul constănţean Km 5, din Constanţa. Potrivit anchetatorilor, un echipaj al Secţiei 5 Poliţie, care patrula pe raza de competenţă, a observat că persoane necunoscute fură componente de la un autoturism marca Dacia, parcat pe strada Narciselor. Oamenii legii spun că trei hoţi deschiseseră capota autoturismului de unde furau diferite componente ale motorului. În momentul în care au observat că în zonă şi-au făcut apariţia poliţiştii, hoţii au rupt-o la fugă. Ei au fost somaţi să se oprească, însă au refuzat, oamenii legii fiind nevoiţi să folosească armamentul din dotare. Poliţiştii au tras două focuri de armă în plan vertical şi au plecat pe urmele hoţilor. Doi au reuşit să scape, iar unul dintre ei a fost imobilizat şi identificat ca fiind Cătălin Mihalcea, de 19 ani, din Constanţa. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au reuşit să îi identifice şi pe ceilalţi doi fugari. Ei sunt Paul Briceag, de 19 ani, şi Ion Popa, de 19 ani, ambii din Constanţa. Pe numele lui Cătălin Mihalcea, Paul Briceag şi Ion Popa, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi sunt cercetaţi în stare de libertate.