Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean au prins în flagrant, în noaptea de joi spre vineri, patru tineri ce furau cocs, în gara Agigea Sud. Oamenii legii spun că jandarmii care asigura măsurile de ordine publică în zona Depozit 4 Sud Oil Terminal, au observat cele patru persoane care sustrăgeau cocs din garniturile de tren garate în gara Agigea Sud. În momentul când au realizat că au fost văzuţi de oamenii legii, hoţii au luat-o la fugă. După ce i-a somat verbal, unul dintre jandarmi a folosit armamentul din dotare şi a tras un foc de armă în plan vertical. Oamenii legii au reuşit să îl imobilizeze pe Sinan Mustafa, de 43 de ani, din Cumpăna. În timpul audierilor bărbatul a recunoscut că venise la furat şi a precizat că urma să comercializeze cocsul locuitorilor din zonă. Pe numele lui Sinan Mustafa s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Potrivit oamenilor legii până la apariţia jandarmilor cei patru bărbaţi reuşiseră să umple 42 de saci cu cocs, cantitate pe care jandarmii au predat-o reprezentanţilor Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă din staţia Agigea Nord.