Realizările cinematografice ale noii generaţii de cineaşti români au stârnit atenţia programatorilor Festivalului Internaţional de Film de la Goteborg din Suedia. Filmele româneşti au luat întreaga lume prin surprindere, aprecierea pentru aceste producţii traducându-se prin zeci de premii primIte de producători, regizori sau actori, în ultimii ani. Cu ajutorul Institutului Cultural Român, programul celei de-a 34-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Goteborg a făcut o selecţie de şase lungmetraje, dar şi documentare şi scurtmetraje, reprezentând producţii atât ale noii generaţii de cineaşti, dar şi ale unor regizori consaraţi, precum Lucian Pintilie. Secţiunea dedicată cinematografiei româneşti mai include şi o serie de seminarii, precum şi o retrospectivă a filmelor semnate de Mihail Livadă. La Goteborg vor reprezenta România regizorii Cristi Puiu, Marian Crişan, George Bogdan Apetri şi Alexandru Solomon, dar şi Adina Brădeanu, Raluca Mihu, Alexandra Olivotto, Ştefan Constantinescu şi Mihai Fulger în cadrul seminariilor.

Selecţionerii suedezi au ales lungmetrajele \"Reconstituirea\" de Lucian Pintilie, \"Nunta de piatră\" şi \"Concurs\" de Dan Piţa, \"Croaziera\" de Mircea Danieliuc, \"Aurora\" de Cristi Puiu, \"Marţi, după Crăciun\" de Radu Muntean, \"Principii de viaţă\" de Constantin Popescu şi \"Morgen\" de Marian Crişan, \"Outbond\" de Bogdan George Apetri, dar şi documentarul \"Capitalism, reţeta noastră secretă\" de Alexandru Solomon şi scurtmetrajele \"Megatron\" de Marian Crişan, \"Valuri\" şi \"Colivia\" de Adrian Sitaru, \"Lampa cu căciulă\" de Radu Jude, \"Troilebuzul 92\" de Ştefan Constantinescu şi \"Pentru el\" de Stanca Radu. Acest program reprezintă un adevărat tur de forţă pentru cinefilii suedezi, care se familiarizează astfel cu unele dintre cele mai bune producţii cinematografice româneşti.

Iniţiativa unui astfel de program arată cât de uşor se pot traversa frontierele de orice fel şi este o mână întinsă culturii româneşti, pentru a se face cunoscută şi înţeleasă în străinătate. Până în 1989, cinematografia românească era aproape nescunoscută şi considerată lipsită de strălucire sau de producţii memorabile din cauza izolaţionismului regimului comunist de la Bucureşti. Rar se întâmpla ca filme româneşti să poată călători la festivaluri de film. După 1989, demersurile noii generaţii de cineaşti români de a diseca trecutul sau prezentul prin dramele personale ale unor personaje puternice care se confruntă cu probleme existenţiale sau pur şi simplu, încearcă să se adapteze la schimbările prin care trece societatea civilă au uimit întreaga lume. Fineţea exprimării printr-o estetică socialist-realistă şi reinventarea personajelor forţate de circumstanţe tot mai diferite de viaţă în poveşti deschise interpretării generale cu accente asupra valorilor umane universale au adus filmelor româneşti un public internaţional, apreciere şi popularitate. Cea de-a şaptea artă este, poate, singura dimensiune culturală prin care societatea românească pare să îşi regăsească propria identitate şi care ne salvează de tăvălugul globalizării. Din Suedia, prin film, România se vede puternică şi capabilă să îşi ocupe locul important printre naţiunile Europei.