În aparenţã, unul dintre festivalurile nu de mare anvergurã, Cottbus-ul are o semnificaţie aparte pentru cinematograful românesc. Aceasta pornind, în primul rînd, de la specificul manifestãrii. Festivalul este consacrat cinematografiilor din estul Europei, ceea ce explicã interesul constant pentru România. În 2006, însã, în contextul integrãrii ţãrii noastre în Uniunea Europeanã, prezenţa cineaştilor - şi a filmelor româneşti - a ajuns în prim plan. România şi Bulgaria au fost invitatele de onoare. Grupajele proiecţiilor s-au derulat sub genericul "Celãlalt tineret al Europei", în cazul ţãrii noastre, şi respectiv, "Noi şi ceilalţi" (Bulgaria).

Se înţelege cã orientarea cãtre acest "tronson" al creaţiei cinematografiei româneşti nu este deloc întîmplãtoare. Este cunoscut faptul cã, în ultimii ani, noul val a cunoscut o afirmare internaţionalã ce nu se poate compara cu nimic din celelalte ţãri foste comuniste. Autorii români din ultima generaţie au luat premii la Cannes, Berlin, Veneţia, Namur şi la o lungã serie de festivaluri mai mici. Era firesc sã aparã şi o mai pregnantã mediatizare a acestor succese. S-a produs acum, la Cottbus, unde au fost prezentate creaţii semnate de Cristi Puiu ("Marfa şi banii"), Corneliu Porumboiu ("A fost sau n-a fost?", film inclus recent pe lista pentru Premiile Academiei Europene de Film), Radu Muntean ("Hîrtia va fi albastrã"), Tudor Giurgiu ("Legãturi bolnãvicioase"), Napoleon Helmis ("Italiencele"), Florin Piersic Jr. ("Eminescu versus Eminem"). Acestora li se adaugã o serie de scurt metraje, semnate tot de tineri cineaşti. Nu ar trebui sã ne mire includerea în program a unui film precum "Terminus Paradis" de Lucian Pintilie. Sã ţinem seama cã povestea are în centru relaţia dintre doi tineri, înscriindu-se astfel în tema ediţiei a 16-a de la Cottbus. Apoi, sã nu uitãm cã Pintilie a fost unul dintre veteranii de mare clasã care au susţinut lansarea noului val.

Este importantã situarea cinematografiei româneşti în fruntea noilor orientãri ale filmului est-european. La Cottbus au fost proiectate vreo sutã de filme din Polonia, Cehia, Rusia, Ungaria şi în acest cadru am putea spune cã România a fost vioara întîi.