„Folk Maraton”, aproape de start

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Folk Maraton”, aproape de start

Monden 11 Septembrie 2009 / 00:00 414 accesări

Prima ediţie a evenimentului „Folk Maraton” se va desfăşura pe 30 septembrie, la ora 19.00, la Sala Palatului din Bucureşti, ca un omagiu adus regretatei interprete Tatiana Stepa. Gazda acestui spectacol va fi actorul Dorel Vişan, cunoscut ca fiind un împătimit al genului folk.

Pe scena „Folk Maraton” şi-au anunţat prezenţa Nicu Alifantis, Vasile Şeicaru, Mihai Nenita, Marius Baţu, Pavel Stratan, Maria Gheorghiu, Mircea Baniciu, Vlad Cnejevici, Doru Stănculescu, Sorin Minghiat, Zoia Alecu, Alina Manole, Ţapinarii şi Ducu Bertzi. Artistul Ducu Bertzi consideră că momentul nu a fost ales întîmplător, deoarece „folk-ul se aude foarte bine toamna. Sînt convins că la acest eveniment se vor afla mulţi dintre iubitorii muzicii şi poeziei bune, iubitori ai toamnei“.

Preţul biletelor variază în funcţie de categoria de loc, între 60 şi 120 de lei. Tichetele se pot achiziţiona de la Sala Palatului, magazinul VreauBilet (Unirea Shopping Center - et. 2), Magazinul Ligia F (Pache Protopopescu 23) sau online, de pe site-urile blt.ro, bilete.ro şi vreaubilet.ro.

Taguri articol


12