„Folk You!” va stârni, şi în 2011, furia ecologiştilor?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vama Veche

„Folk You!” va stârni, şi în 2011, furia ecologiştilor?

Monden 02 Iulie 2011 / 00:00 542 accesări

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului „Folk You! Florian Pittiş” se va desfăşura pe plaja de la Vama Veche, în perioada 21 - 24 iulie. Evenimentul este organizat de Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă şi, pe lângă nume consacrate ale folk-ului românesc, din program fac parte şi invitaţi speciali, care reprezintă fie hardcore-ul moldovenesc - Zdob şi Zdub, fie rock-ul - Celelalte Cuvinte, pop-rock-ul - Holograf, Vama sau hip-hop-ul - Puya şi Guess Who. Intrarea este liberă!

Festivalul „Folk You!” reuneşte, anual, cei mai mari artişti ai genului din România. Anul trecut, recitalurile au avut loc între 15 şi 18 iulie şi s-au desfăşurat sub egida „Mişcării de rezistenţă”, un eveniment mult mai amplu, menit să fie o „contraofensivă împotriva putregaiului şi bălăriilor din cultură”. Pe scena „Folk You!” au urcat, anul trecut: Mircea Rusu, Pasărea Colibri, Iris, Tudor Gheorghe, Ştefan Hruşcă, Nicu Alifantis, Alina Manole, Ducu Bertzi, Mihai Neniţ şi mulţi alţii.

Deşi regretatul Florian Pittiş declara deschisă, prin „Folk You!”, la Vama Veche, „mişcarea de rezistenţă împotriva prostiei revărsate”, „micuţul \'dig\' ridicat în 2005, împotriva falsului şi kitsch-ului, a devenit acum baraj\", se laudă actualii organizatori, care, anul trecut au provocat un adevărat scandal prin decizia de a accepta ca sponsor principal controversata firmă Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), inamicul public numărul 1 al tuturor ecologiştilor din România. Ecologiştii au boicotat, în 2010, evenimentul, adresându-se, atunci, şi artiştilor care au cântat la festival printr-o scrisoare deschisă: „(...) prin parteneriatul încheiat cu Roşia Montană Gold Corporation, sunteţi pasibili: să curăţaţi patru munţi de tot ce înseamnă viaţă, istorie, obiceiuri şi religie (sunt şi biserici acolo) şi chiar moarte (cimitire); să le reamintiţi românilor - şi mai ales celor din Roşia Montană - că nimeni nu e liber în faţa banului şi că orice conştiinţă poate fi cumpărată; să vă pierdeţi demnitatea şi curajul de a vă exprima, odată cu un extras de cont care vi se va lipi peste gură, pix sau tastatură, după caz”. Aceasta este doar o parte din textul adresat de ecologişti „doamnei Mişcarea de Rezistenţă”, organizatoarea evenimentului. Protestatarii au sensibilizat publicul din Vamă în faţa efectelor catastrofale produse de distrugerea naturii, cu participarea „vânzătorilor” din sfera politică românească, în favoarea intereselor unor corporaţii străine.

Taguri articol


12