Contribuţia financiară a statului la Fondul Român de Contragarantare (FRC) acoperă 68% din valoarea de 100 de milioane de euro a fondului, restul sumelor fiind asigurate printr-un program Phare (6%) şi de la Fundaţia Post-Privatizare (26%). FRC se înfiinţează ca societate comercială pe acţiuni, avînd ca acţionari statul român, reprezentat de Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Mediul de Afaceri (MIMMCMA) şi Fundaţia Post-Privatizare. Capitalul social al fondului are ca surse bugetul de stat, de unde se vor asigura 272 milioane lei (68 milioane de euro), Fundaţia Post-Privatizare, cu 104 milioane lei (26 milioane de euro) şi programul Phare, cu 24 milioane lei (şase milioane de euro). Pe durata funcţionării fondului, statul va deţine peste 51% din capitalul social. \"Fondul ar putea să ofere contragarantarea parţială pentru garanţiile acordate de cele trei fonduri române de garantare pentru diferitele grupuri ţintă ale acestora. Aceasta ar creşte semnificativ capacitatea de garantare a fondurilor. O primă estimare arată că un fond de contragarantare de 100 de milioane euro permite fondurilor de garantare din România să-şi multiplice portofoliile curente de garanţii de la 450 milioane euro la circa 1.800 milioane euro, factorul de multiplicare a capitalului fiind de 4-5 ori\", se arată în nota de fundamentare. În România există trei fonduri de garantare la nivel naţional - Fondul Naţional de Grantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Fondul de Garantare a Creditului Rural şi Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzători Privaţi. În ceea ce priveşte impactul la nivel macroeconomic al înfiinţării Fondului, nota de fundamentare arată creşterea competitivităţii IMM-urilor şi menţinerea acestora pe piaţă prin investiţii, creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, precum şi creşterea contribuţiei sectorului la realizarea PIB. Un alt efect va fi creşterea numărului de clienţi ai băncilor prin majorarea gradului de securizare a creditelor, Fondurile de Garantare a Creditelor şi Fondul Român de Contragarantare urmînd să preia o parte din riscul de garantare al acestora. MIMMCMA estimează, de asemenea, creşterea veniturilor bugetare - rezultate din impozitul pe profit plătite de IMM-uri şi din impozitul pe venit aplicat microîntreprinderilor, din al doilea an de la constituire. Totodată, crearea fondului va duce la creşterea impozitului pe profitul neinvestit, plătit de întreprinderile mici şi mijlocii, majorarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat prin creşterea numărului de locuri de muncă nou create, începînd, de asemenea, cu cel de-al doilea an de la constituire. Ca impact social, proiectul de act normativ va contribui, se mai arată în document, la înfiinţarea a cel puţin 10.000 de noi locuri de muncă pe an sau menţinerea actualelor locuri de muncă. Fondul va asigura maximum 80% din valoarea garanţiilor acordate de fondurile de garantare, pentru creditele şi alte instrumente de finanţare obţinute de IMM-uri de la băncile comerciale şi din alte surse.