AFACERI DUBIOASE Kim Schmitz, hacker german cu veleităţi de om de afaceri, a intrat în acea categorie selectă a milionarilor excentrici. Circulă pe Internet imagini ale fondatorului Megaupload pozând în iahturi luxoase, cufundat într-un jacuzzi cu o sticlă de şampanie scumpă alături sau la volanul unui bolid de curse. Schmitz nu mai este un personaj pe care să-l treci cu vederea. Deşi încearcă să lase impresia că este un om simplu şi nevinovat, acest hacker german are un trecut tumultuos plin de condamnări.
La vârsta de 20 de ani a fost condamnat la un an de închisoare pentru fraudă, după ce a fost arestat pentru comercializarea unor cărţi de credit furate. În acea vreme, în 1994, Schmitz a fondat societatea DataSecurity, prima etapă a afacerilor sale dubioase. Cinci ani mai târziu, când conexiunile portabile la Internet erau o utopie comparativ cu zilele noastre, a lansat, alături de compania IVM Engineering, un dispozitiv cu ajutorul căruia maşinile Mercedes-Benz se puteau conecta la net. Totuşi, această sclipire de geniu avea să fie umbrită de un şir lung de scandaluri. În 2002, ajutat de Bursă, a reuşit să dea o lovitură de maestru şi a pus mâna pe LetsBuyIt.com, o companie ce intrase în faliment. A injectat ceva mai puţin de 350.000 de dolari, un simplu aperitiv, dar a promis mai mulţi bani. O manevră care a făcut să crească acţiunile, triplicându-le valoarea, însă alte investiţii nu a mai făcut. Kim Schmitz a păcălit pe toată lumea: în timp ce piaţa aştepta banii, el şi-a vândut acţiunile şi a câştigat un milion şi jumătate de dolari. A dispărut din organigrama companiei pe care promisese că o salvează, care a intrat apoi în incapacitate de plată. Pentru astfel de afaceri de o legalitate dubioasă, el a fost arestat la Bangkok şi deportat în Germania, unde a fost condamnat să plătească o amendă de 100.000 de euro şi doi ani de închisoare. Scandalurile financiare au fost însă eclipsate de numeroasele sale extravaganţe. Fanatic al jet-urilor, maşinilor de lux, iahturilor şi petrecerilor, ceea ce se povesteşte despre el a devenit o legendă urbană. Totuşi, imaginea cea mai difuzată a lui Kim Schmitz este cea în care apare îmbrăcat complet în negru, participând la o cursă Gumball 3.000, un raliu al maşinilor din gama înaltă pe care a reuşit să o câştige în 2001. Doar înscrierea costă 20.000 de dolari. Curios este însă că această cursă, la care au participat celebrităţi precum Damon Hill sau Matthew McConaughey, are loc pe autostrăzile europene, unde patrulele de poliţie pot fi întâlnite la orice cotitură, ceea ce face să crească şi mai mult adrenalina.
LAUDĂ-MĂ GURĂ! În imaginile video postate pe YouTube îl poţi auzi povestind despre neplăcerile pe care le-a avut în 2004 cu agenţii spanioli şi despre uimirea sa că Mossos d\'Esquadra, poliţia autonomă din Catalonia, nu s-au lăsat mituiţi după ce i-au dat o amendă de 315 de euro pentru conducere imprudentă la Barcelona. A decis să plece cu paşaport finlandez fals în Noua Zeelandă, pentru a pune capac scandalurilor, care au continuat pentru că nu şi-a putut înfrâna obsesia pentru lux. În urmă cu doi ani, televiziunea locală a făcut un reportaj despre vila impunătoare pe care o cumpărase, cea mai mare de pe insulă. Această achiziţie a fost începutul sfârşitului pentru hackerul german, care a fost până la urmă descoperit. Nu l-a ajutat nici faptul că ieşea din casă escortat de bodyguarzi, la volanul uneia din maşinile sale de colecţie, un Rolls Royce decapotabil sau un Cadillac roz din 1950, ceea ce într-o ţară modestă ca Noua Zeelandă bate la ochi. A intrat astfel în atenţia FBI care, după 24 de luni de investigaţii, a dispus arestarea informaticianului german şi a colaboratorilor săi de la vârful Megaupload şi începerea procedurilor de extrădare.