Prima emisiune a lui Julian Assange, care a realizat o serie de interviuri la reşedinţa sa din Marea Britanie, va fi difuzată marţi la postul de televiziune pro-Kremlin RT şi pe Internet. Site-ul nu a precizat care vor fi invitaţii celor 12 emisiuni ale lui Julian Assange, intitulate The World Tomorrow, în traducere Lumea de mâine, ce urmează să fie difuzate săptămânal. Fondatorul Wikileaks a luat interviuri unor “oameni politici, revoluţionari, intelectuali, artişti şi vizionari, care constituie unele dintre cele mai interesante şi controversate persoane din lumea de azi”, promite site-ul într-un comunicat. “În lume, ultimii cinci ani au fost marcaţi de o serie de crize economice persistente şi răsturnări politice. Acestea au dat naştere unor tulburări revoluţionare în Orientul Mijlociu şi unor noi mişcări de protest în lumea occidentală”, subliniază WikiLeaks. Scopul talk-show-ului moderat de Julian Assange este captarea şi prezentarea în faţa audienţei mondiale a unui strop din acest spirit revoluţionar\'.
Julian Assange, în vârstă de 40 de ani, a realizat interviurile cu “un ton sincer şi ireverenţios” la reşedinţa sa temporară din zona rurală engleză, unde se află sub arest la domiciliu din decembrie 2010. Australianul aşteaptă o decizie definitivă a justiţiei britanice asupra unei cereri de extrădare din partea Suediei într-o afacere de viol şi agresiuni sexuale, pe care le neagă. Julian Assange se declară victima unui complot politic conceput de SUA, care reacţionează, potrivit lui, la publicarea de către WikiLeaks în 2010 a zeci de mii de documente militare despre Irak şi Afganistan şi telegrame diplomatice americane.