Julian Assange, a primit, ieri, una dintre cele mai prestigioase distincţii australiene în materie de apărare a drepturilor omului. Sydney Peace Foundation i-a decernat Medalia de Aur, pentru a-i onora ”curajul excepţional în apărarea drepturilor omului”. Deşi premiul este acordat anual, de 14 ani, Medalia de Aur a fost atribuită numai altor trei persoane, şi anume lui Dalai Lama, fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela şi japonezului Daisaku Ikeda, din cadrul asociaţiei budhiste Soka Gakkai. Fundaţia i-a adus un omagiu fondatorului WikiLeaks, pentru hotărârea sa de a obţine mai multă transparenţă din partea guvernelor, punând în discuţie secole de practici secrete. Difuzând mii de telegrame diplomatice în care diplomaţii americani îşi expuneau, fără reţineri, analizele asupra actualităţii internaţionale, WikiLeaks a suscitat multiple reacţii de exasperare şi de furie în lume, provocând, totodată, jena profundă a autorităţilor americane. WikiLeaks a difuzat, de asemenea, mii de documente referitoare la războaiele din Irak şi Afganistan.
Julian Assange, în vârstă de 39 de ani, este, în prezent, în arest la domiciliu în Marea Britanie, pentru agresiuni sexuale care ar fi fost comise în Suedia, în august 2010. Australianul a negat întotdeauna faptele care îi sunt reproşate. Susţinătorii săi susţin că, de fapt, el este victima unui complot, după divulgarea a mii de documente, prin intermediul WikiLeaks.