Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că orice colectă de bani pentru fondul clasei sau pentru fondul şcolii „se plasează clar în afara legii” şi, din acest motiv, astfel de practici „trebuie să înceteze”. „Părinţii nu trebuie să dea bani nici pentru fondul clasei, nici pentru fondul şcolii”, a subliniat Andronescu. De asemenea, ea a precizat că a cerut inspectorilor generali să analizeze toate cazurile de „derapaje” pe care le-au avut directorii unităţilor de învăţământ şi să ia măsuri în aceste situaţii. „Am cerut inspectorilor generali să analizeze toate cazurile de derapaje pe care le-au avut conducerile şcolilor. Le-am cerut să ia măsuri în aceste cazuri, mergând până la schimbarea directorilor unităţilor de învăţământ”, a spus ministrul Educaţiei. (A.J.)