În ultimii ani, toate campaniile concepute de Ministerul Turismului în vederea atragerii turiştilor străini au fost un eşec: brandul de ţară, campaniile de promovare a acestuia nu au făcut altceva decât să înghită sume uriaşe fără a produce rezultate notabile. În ciuda acestui lucru, autorităţile de la Bucureşti se încăpăţânează să arunce bani pe fereastră, refuzând sistematic să lase promovarea turismului (sau măcar să-i implice în acest proces) pe mâna celor care, într-adevăr, ştiu cu ce se „mănâncă” turismul: asociaţiile regionale pentru promovarea turismului. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a lansat procedura de achiziţie a unor servicii de creaţie pentru realizarea campaniilor de promovare şi creşterea gradului de conştientizare asupra brandului turistic naţional, contractul fiind estimat la 8,6 milioane lei, fără TVA. Anunţul implică un contract de achiziţii publice, tipul procedurii fiind licitaţia restrânsă. Banii vor proveni din fonduri europene nerambursabile. Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut. Durata contractului este de 12 luni începând de la data atribuirii. Serviciile de publicitate (producţia de filme publicitare) vor fi prestate în România. Companiile interesate să participe la licitaţie trebuie să prezinte un certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea la zi a obligaţiilor exigibile de plată a impozitelor şi taxelor către bugetul de stat consolidat şi către bugetul local şi să aibă o cifră de afaceri pe ultimii trei ani egală sau mai mare de patru milioane euro. De asemenea, companiile trebuie să facă dovada că au prestat minim trei contracte similare pentru proiecte internaţionale, în ultimii cinci ani, cu un buget egal sau mai mare de două milioane de euro. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 20 septembrie.