Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că a discutat cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, problema fondurilor comunitare. „Rata foarte slabă a absorbţiei fondurilor europene pune România în situaţia ca în viitor să aibă alocări mult mai mici. Din acest punct de vedere, domnul preşedinte Barroso ne-a asigurat că există maximă dorinţă a CE de a pune la dispoziţia Guvernului României experţi pentru a sprijini absorbţia fondurilor europene”, a declarat Băsescu. Oficialul european a declarat la rândul său că acesta a fost un subiect de discuţie important, cele două părţi fiind interesate de modalităţi în care categoriile vulnerabile pot fi protejate prin investiţii europene. În acest context, preşedintele CE a spus că se lucrează la o nouă iniţiativă privind investiţiile UE, urmând ca detaliile să fie stabilite în zilele următoare între cele două părţi. “Această iniţiativă implică un plan de acţiune care să grăbească alocarea fondurilor, implică o supraveghere politică mai puternică în România pe fondurile structurale şi mai multă asistenţă tehnică din partea CE pentru a creşte capacitatea de absorbţie“, a declarat Barroso. Este pentru prima oară când oficialii români îşi recunosc incompetenţa. Era şi greu ca Băsescu să nu recunoască lipsa de pricepere a actualului Guvern în faţa preşedintelui CE. Era mult mai simplu pentru Băsescu dacă impulsiona Guvernul să reformeze din temelii sistemul legislativ în ceea ce priveşte proiectele europene. Era mult mai simplu pentru România să ajungă la fondurile europene dacă Guvernul asculta autorităţile locale şi direcţiona banii spre regiuni în loc să îi ţină blocaţi la ministere. Din nefericire, pentru România, sau mai bine zis pentru oficialii ţării noastre, este mult mai uşor să se plângă şi să se facă de râs în Europa decât să analizeze pe plan intern situaţia şi să ia măsurile cele mai bune care pot conduce la o creştere a ratei absorbţiei fondurilor europene şi la o dezvoltare mult mai rapidă a administraţiilor locale.