În timp ce zeci de dosare aşteaptă de ani buni să primească undă verde, o femeie din Tulcea a reuşit să obţină bani din fonduri europene folosindu-se de acte false. Spectaculos este faptul că Violeta Hagiu, femeia care a obţinut şi intermediat aceste documente, mai este cercetată într-un dosar penal pentru fapte similare. Violeta Hagiu, fostă Dulgheru, a fost trimisă în judecată de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false ce au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene şi fals intelectual. În rechizitoriul întocmit, procurorii au stabilit că Violeta Hagiu a ajutat o persoană să obţină, fără drept, fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, respectiv Fondul European de Dezvoltare Rurală, în valoare de 63.930 lei prin remiterea către solicitant a unor documente contrafăcute. Totodată, oamenii legii spun că persoana care a solicitat fondurile europene nu a ştiut că documentele pe care i le-a obţinut Hagiu erau false. În acelaşi timp, femeia este acuzată că a determinat secretarul şi primarul unei comune să elibereze o adeverinţă în care se atestau împrejurări nereale în legătură cu deţinerea în arendă a unei suprafeţe de teren de către solicitantul fondurilor. La sfârşitul lunii iunie, Hagiu împreună cu fostul ei soţ, Cristinel Dulgheru, au fost trimişi în judecată tot de procurorii DNA Constanţa pentru că, prin intermediul unui PFA, folosind documente false, au obţinut fonduri europene în valoare de 50.000 de euro. Pentru a intra în posesia actelor necesare, suspecţii au prezentat 28 de contracte de arendă false, încheiate cu presupuşi proprietari de terenuri.