Fonduri europene pentru investiţii noi în activităţi turistice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fonduri europene pentru investiţii noi în activităţi turistice

Social 13 Aprilie 2010 / 00:00 481 accesări

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) urmează să contracteze 269 de proiecte selectate pentru finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), din cadrul Măsurii 313 \"Încurajarea activităţilor turistice\", fondurile europene alocate fiind de 198 milioane lei. \"Proiecte au fost depuse în sesiunea pentru Măsura 313 desfăşurată între 12 octombrie - 6 noiembrie 2009. Fondurile europene nerambursabile care vor fi acordate acestor proiecte selectate sunt de peste 198 milioane lei\", se arată într-un comunicat al APDRP. Suma alocată pentru finanţarea proiectelor depuse în sesiunea din perioada octombrie - noiembrie a fost de 68 milioane euro. Pentru Măsura 313 au fost depuse, în sesiunea menţionată, 329 de proiecte conforme, cu valoarea totală eligibilă de 107,15 milioane de euro. Finanţarea nerambursabilă care va fi acordată solicitanţilor se referă la realizarea unor activităţi diversificate pentru dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale. \"Astfel, o investiţie populară printre solicitanţii de finanţare este cea legată de construirea sau modernizarea pensiunilor turistice, însă au fost aprobate şi proiecte care privesc înfiinţarea de complexe de bungalow-uri, investiţii în activităţi recreaţionale sau în baze recreative de agrement. Finanţarea nerambursabilă în cadrul acestei Măsuri poate reprezenta până la 70% din valoarea totală eligibilă a investiţiei, dar nu va depăşi 200.000 de euro\", se mai arată în comunicat. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 313 sunt micro-întreprinderile, dar şi persoane fizice neînregistrate ca agenţi economici care se vor angaja ca până la data semnării contractului de finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca microîntreprindere. De asemenea, beneficiari eligibili pot fi şi comunele, prin reprezentanţii lor legali, Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară realizate doar între comune şi organizaţiile non-guvernamentale, în condiţiile în care aplică pentru proiecte de interes public şi negeneratoare de profit.



12