Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a declarat, la sfîrşitul săptămînii trecute, că autorităţile statului intenţionează să direcţioneze jumătate din fondurile europene anuale pentru refacerea a 10% din satele României. El a subliniat faptul că România este în negociere cu Bruxelles-ul cu privire la modul cum va cheltui anual cele două miliarde de euro destinate programelor de dezvoltare rurală. Flutur a spus că nu a fost stabilită încă formula de cheltuire a banilor, dar a anunţat că se intenţionează sprijinirea comunităţilor mici, deoarece acestea au fost defavorizate. “Acum am cerut un program pentru refacerea a 10% din satele României. Sînt 1.200 de sate, cu proiecte tip de un milion de euro pe sat. Ne-am gîndit să sprijinim satele periferice cu mai puţini locuitori, pentru că într-o comună hotărăsc consilierii majoritari, care sînt din satul cu cei mai mulţi locuitori, iar cele mai îndepărtate au rămas la urmă cu investiţiile. Trebuie să încercăm să echilibrăm puţin lucrurile“, a afirmat Gheorghe Flutur.