Fonduri europene pentru tinerii fermieri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fonduri europene pentru tinerii fermieri

Social 25 August 2010 / 00:00 596 accesări

Începând cu 1 septembrie, tinerii fermieri vor putea depune proiectele cu care pot accesa fonduri europene nerambursabile la Camera Agricolă Judeţeană Constanţa. Conform calendarului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în intervalul 1-30 septembrie 2010 se va deschide cea de-a patra sesiune pentru depunerea cererilor de proiecte prin Măsura 112, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Prin această măsură se acordă sprijin financiar tinerilor fermieri în vârstă de până la 40 de ani care vor investi într-o afacere în domeniul agricol. Valoarea sprijinului variază între 10.000 şi 25.000 euro, în funcţie de dimensiunea fermei. Pentru sesiunea care urmează, fondurile disponibile la nivel de ţară sunt de 50.000.000 de euro.



12