Reprezentanţii Universităţii Maritime din Constanţa (UMC), în calitate de solicitant, anunţă desfăşurarea proiectului „Formarea continuă a profesorilor de Ştiinţe tehnologice în societatea cunoaşterii”. Proiectul, demarat la 1 decembrie, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), SC Siveco SA şi SC Altfactor SRL, are o perioadă de impementare de 21 de luni, valoarea totală a acestuia fiind de 7.368.011 lei. Cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013 – „Investeşte în oameni!”, proiectul îşi propune formarea şi dezvoltarea competenţelor profesorilor de ştiinţe tehnologice de a implementa un curriculum prin dezvoltarea a două module de curs dedicate şi conversia lor în format digital. De asemenea, se urmăreşte formarea cadrelor didactice din grupul ţintă conform obiectivelor proiectului, asigurarea calităţii programului de instruire şi acreditarea cursurilor de formare, schimbul de experienţă şi formarea continuă a cadrelor didactice utilizând o platformă colaborativă on-line destinată profesorilor din aria curriculară vizată, încurajarea accesului şi a participării cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar la oportunităţile oferite de proiect prin promovarea şi diseminarea rezultatelor şi a exemplelor de bune practici în domeniul formării continue.