Telegraf Online - tag: fonduri europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre fonduri europene

Bani europeni pentru anveloparea spitalelor
29 octombrie 2012 Bani europeni pentru anveloparea spitalelor

Unităţile spitaliceşti din România vor putea primi finanţare europeană pentru proiecte legate de creşterea eficienţei energetice. Decizia a fost luată în cadrul Comitetului de Monitorizare al Programului Operaţional Regional (CM POR), reunit săptămâna trecută la Oradea. „Am primit avizul de ...

Scenariul FMI, mai puţin probabil decât sfârşitul lumii
29 octombrie 2012 Scenariul FMI, mai puţin probabil decât sfârşitul lumii

RAPORTUL BUCLUCAŞ Un scenariu precum cel imaginat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), în care o amplificare a crizei euro duce la o scădere cu 5% a PIB-ului şi la o depreciere cu 15 - 20% a leului în faţa euro, este posibil, însă probabilitatea este infimă, sub 2%, spune economistul-şef al Băncii ...

Moştenirea “Kill Bill”
29 octombrie 2012 Moştenirea “Kill Bill”

Anunţul Comisiei Europene (CE) privind presuspendarea parţială sau totală a unor programe operaţionale nu a fost primit cu bucurie de nimeni. România nu va mai primi bani europeni, timp de două luni, pentru trei programe: Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Programul ...

Lucrări pe cinci kilometri din drumul Ciobanu-Hârşova
27 octombrie 2012 Lucrări pe cinci kilometri din drumul Ciobanu-Hârşova

Primăria Ciobanu plănuieşte modernizarea unei porţiuni de drum ce leagă Ciobanu de Hârşova. Primarul Tudorel Gurgu spune că lucrările sunt de competenţa autorităţii locale pentru că este un drum comunal. „Porţiunea pe care avem de gând să o modernizăm însumează cinci kilometri. Drumul este ...

Măsuri USL, reacţii străine şi tupeu pedelist
27 octombrie 2012 Măsuri USL, reacţii străine şi tupeu pedelist

BUCURIA EŞECULUI După ce Comisia Europeană a decis presuspendarea fondurilor europene pentru trei Programe Operaţionale Sectoriale, reacţiile şi urmările hotărârii continuă să apară. Dacă imediat după anunţul CE pedeliştii au comentat, au oferit sfaturi şi au arătat cu degetul spre guvernarea USL ...

Piaţa Ovidiu, în modernizare peste trei săptămâni
27 octombrie 2012 Piaţa Ovidiu, în modernizare peste trei săptămâni

Primăria Constanţa a fost scoasă de pe lista cu proiecte blocate şi poate spune acum că în sfârşit va beneficia de banii alocaţi Polului Naţional de Creştere, Zona Metropolitană Constanţa. Dacă vineri, primarul Radu Mazăre a inaugurat lucrările de reabilitare a falezei Cazinoului din Constanţa, peste ...

Pas uriaş spre „Peninsula turistică”
27 octombrie 2012 Pas uriaş spre „Peninsula turistică”

DEBLOCAREA PROIECTELOR Uniunea Europeană ne spune de câteva luni că suntem repetenţi la accesarea fondurilor europene. Şi are dreptate, dacă ne uităm la datele statistice. Din nefericire, în spatele acestui eşec nu sunt decât portocaliii care în ultimii ani au condus România. În toată perioada în care ...

Şomerii constănţeni, ajutaţi cu fonduri europene
27 octombrie 2012 Şomerii constănţeni, ajutaţi cu fonduri europene

În România ultimilor ani, locurile de muncă stabile au devenit la fel de valoroase ca aurul, sute de mii de persoane încercând, cu disperare, să scape de statutul de şomer. Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să revină pe piaţa muncii, conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de ...

„Inflaţia s-a domolit, cursul nu scade cu 20%”
27 octombrie 2012 „Inflaţia s-a domolit, cursul nu scade cu 20%”

MAREA ÎNTREBARE Inflaţia s-a mai domolit, după ce s-a agitat un pic la începutul toamnei în cazul a circa zece produse, spune consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR) Adrian Vasilescu. „Inflaţia pentru vreo câteva mii de produse este calmă. Va merge criza în continuare în ...

Speranţă pentru şomeri
26 octombrie 2012 Speranţă pentru şomeri

Găsirea unui loc de muncă a devenit o adevărată aventură pentru şomerii români, cei mai defavorizaţi fiind tinerii absolvenţii (lipsa experienţei face ca angajatorii să-i ocolească) şi persoanele trecute de 40 de ani, care devin şomeri de lungă durată. Pentru a veni în sprijinul acestor categorii de ...

CE a presuspendat trei programe operaţionale
26 octombrie 2012 CE a presuspendat trei programe operaţionale

PENALITĂŢI Comisia Europeană (CE) merge mai departe cu strategia de a „faulta“ România în privinţa fondurilor europene. Din cauza ilegalităţilor săvârşite de pedelişti, care nu au ţinut cont de nimic atunci când au fost la putere, ci s-au preocupat doar de bunăstarea buzunarelor lor ...

Traficul de mărfuri, în creştere faţă de 2011
25 octombrie 2012 Traficul de mărfuri, în creştere faţă de 2011

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (APM) SA Constanţa a raportat în primul semestru din 2012 o cifră de afaceri de 123,2 milioane lei, în creştere cu 14,6% faţă de primul semestru din 2011, când a avut 107,4 milioane lei. Directorul general al CN APM Constanţa, Decebal Şerban, a declarat ...

Problema deşeurilor, rezolvată cu bani europeni
25 octombrie 2012 Problema deşeurilor, rezolvată cu bani europeni

Uniunea Europeană a impus României o serie de condiţii în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor, condiţii care până în prezent au fost parţial îndeplinite. La nivelul judeţului Constanţa a fost necesară închiderea vechilor gropi de gunoi şi amenajarea unor gropi ecologice noi cu respectarea ...

Şcoala mamelor, şi la Constanţa
25 octombrie 2012 Şcoala mamelor, şi la Constanţa

„Şcoala mamelor” (www.scoalamamelor.ro) a luat fiinţă atunci când sute de mame din întreaga ţară şi-au arătat neputinţa, dar şi necunoaşterea în multe dintre situaţiile de zi cu zi. Ele s-au adresat Andreei Marin Bănică, preşedinte al Fundaţiei „Preţuieşte Viaţa”. Cum ...

PDL, profesor de demagogie!
25 octombrie 2012 PDL, profesor de demagogie!

CRITICI În nemăsurata lor ipocrizie, democrat liberalii lui Vasile Blaga au început să critice guvernarea USL pe tema posibilei presuspendări a fondurilor europene, acuzând că, din cauza lui Ponta şi compania, Uniunea Europeană (UE) ne închide robinetul cu bani. Însă, aflat de numai şase luni la cârma ...

Apocalipsa, după FMI: 5,4 lei/euro şi scădere economică de 5%
25 octombrie 2012 Apocalipsa, după FMI: 5,4 lei/euro şi scădere economică de 5%

LEGĂTURI PERICULOASE Intensificarea crizei datoriilor suverane va afecta serios România. Într-un scenariu pesimist, PIB-ul va scădea cu 5% iar leul se va deprecia cu 15 - 20% în faţa euro, avertizează Fondul Monetar Internaţional (FMI), într-o notă publicată ieri. E o întoarcere la 180 grade faţă de ...

1...112113114115116...276
12
Cele mai comentate ştiri
12