Telegraf Online - tag: fonduri europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre fonduri europene

România pierde zilnic milioane de euro
9 iulie 2011 România pierde zilnic milioane de euro

NICIUN MINISTER NU A REUŞIT SĂ ATRAGĂ PESTE 20% DIN FONDURILE UE După indicaţiile primite de la Traian Băsescu şi după incapacitatea ministerelor de a atrage bani europeni, pedeliştii s-au decis să înfiinţeze un nou minister special pentru fondurile UE. În acest context, liderul eurodeputaţilor PSD ...

„Ofensiva sudului”
8 iulie 2011 „Ofensiva sudului”

Primăria Mangalia va inaugura, astăzi, Portul Turistic, reabilitat cu fonduri europene, eveniment urmat de festivitatea de acostare a celei mai mari nave de croazieră de pe litoralul românesc, Kaptan M. În fiecare zi, echipajul va primi la bord, la ora 11.30, turişti dornici de o croazieră de două ore pe Marea ...

Megaminister la orizont
8 iulie 2011 Megaminister la orizont

AL 16-LEA MINISTER Unde dai şi unde crapă... În timpul unei simple discuţii între premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu, dedicată gradului de absorbţie a fondurilor UE, se pare că şefului statului i-a mai venit o idee năstruşnică, aceea de a crea un minister al fondurilor europene, după ...

„RAJA Constanţa, exemplu pentru ţară!”
8 iulie 2011 „RAJA Constanţa, exemplu pentru ţară!”

SC RAJA SA Constanţa a adăugat în palmaresul realizărilor alte noi proiecte de valoare, toate în beneficiul populaţiei, fie locuitori ai municipiului Constanţa, fie ai Mangaliei sau Medgidiei şi, nu în ultimul rând, al turiştilor veniţi pe litoralul românesc. Odată cu finalizarea proiectelor, toate ...

Fondurile europene, o soluţie pentru dezvoltarea comunităţilor
7 iulie 2011 Fondurile europene, o soluţie pentru dezvoltarea comunităţilor

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţă (CJC), Nicuşor Constantinescu, a declarat că autorităţile române şi bulgare încearcă să absoarbă cât mai mulţi bani europeni prin proiectele transfrontaliere. „Încercăm să demonstrăm că autorităţile locale au mai multe proiecte decât se pot ...

”Vor fi fonduri mai mari pentru România faţă de perioada actuală”
7 iulie 2011 ”Vor fi fonduri mai mari pentru România faţă de perioada actuală”

România trebuie să demonstreze prin măsuri administrative că are capacitatea de a absorbi fondurile europene, existând posibilitatea unor discuţii la nivel politic în Consiliul şi în Parlamentul European privind legarea alocărilor de absorbţie, a declarat, ieri, comisarul european, Dacian Cioloş ...

Ministrul Muncii nu recunoaşte munca la negru
7 iulie 2011 Ministrul Muncii nu recunoaşte munca la negru

Pentru guvernanţii români, munca la negru există numai atunci când au nevoie. După ce au făcu tam-tam pe acest subiect înainte de adoptarea noului Cod al Muncii, susţinând că actul normativ va duce la eradicarea muncii fără forme legale, acum, din punctul de vedere al reprezentanţilor Puterii, acest ...

Agricultura din România falimentează
7 iulie 2011 Agricultura din România falimentează

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe - Agrostar îi cere ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, să plece de la conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), precizând că dacă nu poate să facă nimic pentru agricultori ...

Taxele şi birocraţia alungă firmele româneşti în Bulgaria
7 iulie 2011 Taxele şi birocraţia alungă firmele româneşti în Bulgaria

• CELE MAI MICI TAXE DIN UE • Cele mai multe companii româneşti din Bulgaria, respectiv 93, sunt înregistrate la Ruse, localitate aflată la doar 60 de kilometri sud de Bucureşti. Alte 93 de firme sunt înregistrate în capitala Bulgariei, Sofia, în timp ce la Varna activează 22 de societăţi ...

Lucrări de infrastructură, finalizate
6 iulie 2011 Lucrări de infrastructură, finalizate

Primarul Medgidiei, Marian Iordache, a declarat că unul dintre proiectele începute la preluarea mandatului şi finalizate în prezent este extinderea reţelei de canalizare menajeră şi reabilitarea staţiilor de pompare şi ape uzate, care s-a realizat cu fonduri europene de peste 800.000 de euro, la care s-a ...

Fluctuaţiile cursului au lovit ratele ca tsunami-ul Fukushima!
6 iulie 2011 Fluctuaţiile cursului au lovit ratele ca tsunami-ul Fukushima!

• LECŢIILE CRIZEI • Firmele constănţene au credite de 379 milioane lei şi depozite de 241 milioane lei la BCR şi sunt interesate de programe de cofinanţare pentru accesarea fondurilor europene, de acoperirea riscului de dobândă şi a celui valutar, de soluţii de cash management şi finanţare a ...

Ignoranţa Guvernului sfâşie industria textilă
5 iulie 2011 Ignoranţa Guvernului sfâşie industria textilă

• CONCURENŢA NELOIALĂ, O PROBLEMĂ GRAVĂ • Dacă textiliştii care au exportat au dus-o ceva mai bine, cei care lucrează pe piaţa internă s-au lovit de două mari probleme - puterea scăzută de cumpărare a românilor (majorarea TVA, scăderea veniturilor, disponibilizările etc) şi concurenţa ...

Reorganizarea, din nou în atenţie
5 iulie 2011 Reorganizarea, din nou în atenţie

Democrat liberalii nu se dau bătuţi cu una cu două în ceea priveşte reorganizarea teritorial - administrativă. În acest sens, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu a anunţat că delegaţiile formaţiunilor din coaliţia de guvernământ vor avea, săptămâna viitoare, o întâlnire pe tema ...

Culturi ecologice în Constanţa
5 iulie 2011 Culturi ecologice în Constanţa

Agricultura ecologică, reprezentată în România de un sector dinamic, a cunoscut în ultimii ani o evoluţie ascendentă, atât în sectorul vegetal, cât şi în sectorul de producţie animalieră. Sistemul de cultură ecologică produce hrană mai curată, mai potrivită metabolismului uman, în deplină ...

Penalităţi dure pentru „scamatorii” cu banii UE
4 iulie 2011 Penalităţi dure pentru „scamatorii” cu banii UE

Statul va rambursa cheltuielile firmelor care derulează proiecte cu fonduri europene doar după ce va verifica modul în care contractele de achiziţii au fost atribuite şi va tăia între 2 şi 100% din suma de restituit dacă descoperă nereguli. „Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor ...

Acord de cooperare între Medgidia şi Silistra
4 iulie 2011 Acord de cooperare între Medgidia şi Silistra

ACORD PENTRU FONDURI EUROPENE Consilierii locali din Medgidia au adoptat, într-o şedinţă ordinară, care a avut loc săptămâna trecută, 14 hotărâri. Potrivit primarului Marian Iordache, şedinţa nu a durat mai mult de 90 de minute, toate punctele întrunind numărul necesar de voturi pentru a fi admise. La ...

1...156157158159160...276
12