Telegraf Online - tag: fonduri europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre fonduri europene

România, condiţionată de CE pentru acordarea împrumutului de 5 miliarde euro
28 aprilie 2009 România, condiţionată de CE pentru acordarea împrumutului de 5 miliarde euro

Europarlamentarul PSD Adrian Severin a declarat, ieri, că, în cadrul Comisiei Europene, a fost adoptat un memorandum prin care se condiţionează acordarea celor 5 miliarde de euro care ar trebui daţi României în plus faţă de împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru susţinerea echilibrului ...

Ministrul Justiţiei nu s-a înţeles cu greviştii
28 aprilie 2009 Ministrul Justiţiei nu s-a înţeles cu greviştii

Întîlnirea pe care au avut-o, ieri dimineaţă, sindicaliştii din justiţie cu ministrul de resort, Cătălin Predoiu, nu a avut finalul dorit de reprezentanţii personalului auxiliar, cu toate că discuţiile au durat mai bine de două ore. Preşedintele sindicatului „Projust”, Ştefania Teleman ...

UE ar putea prelungi monitorizarea Justiţiei din România
27 aprilie 2009 UE ar putea prelungi monitorizarea Justiţiei din România

Un raport al Centre for European Policy Studies (CEPS) recomandă Uniunii Europene să nu suspende monitorizarea României, dar să folosească criterii mai flexibile de monitorizare şi să recurgă la o strategie de recompense şi avertismente în privinţa fondurilor europene. Autorul capitolului din raport ...

România, ameninţată cu tăierea fondurilor europene
25 aprilie 2009 România, ameninţată cu tăierea fondurilor europene

Raportul special privind gestiunea fondurilor UE în România ar putea duce la alte suspendări ale finanţărilor UE, dacă nu se înregistrează progrese în lupta anticorupţie şi reforma justiţiei. Această declaraţie a fost făcută de europarlamentarul german Ingeborg Graessle, unul din autorii acestei ...

Misiune de monitorizare a CE pe Justiţie
25 aprilie 2009 Misiune de monitorizare a CE pe Justiţie

Ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Cătălin Predoiu, a arătat, vineri, că reprezentanţii Comisiei Europene vor desfăşura două misiuni de monitorizare în ţara noastră în luna mai: “Prima misiune de monitorizare va începe, probabil, în 4 mai, a doua în 18 mai şi cea de-a treia ...

Orban solicită suspendarea licitaţiilor în baza ordonanţei privind achiziţiile publice
25 aprilie 2009 Orban solicită suspendarea licitaţiilor în baza ordonanţei privind achiziţiile publice

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a avertizat Guvernul că Ordonanţa de Urgenţă 19/2009 privind achiziţiile publice este neconformă cu legislaţia europeană şi poate duce la pierderea fondurilor europene, cerînd Executivului să suspende aplicarea ordonanţei. Liderul PNL a menţionat că poziţia ...

România riscă suspendarea temporară a fondurilor europene
24 aprilie 2009 România riscă suspendarea temporară a fondurilor europene

Modul de gestionare a fondurilor primite de România de la Uniunea Europeană (UE) i-a pus în gardă pe parlamentarii europeni, deoarece aceştia, prin intermediul unui comunicat de presă al Parlamentului European (PE) şi-au exprimat, ieri, sprijinul pentru suspendarea temporară a banilor alocaţi atît către ...

OVIDIU - Primăria pune accent pe proiectele cu finanţare europeană
23 aprilie 2009 OVIDIU - Primăria pune accent pe proiectele cu finanţare europeană

Cu un buget de 130 miliarde lei vechi, primarul oraşului Ovidiu, Dumitru Bocai, susţine că nu ar fi putut face mai nimic în oraş. Din această cauză edilul din Ovidiu şi-a concentrat eforturile pe proiectele cu finanţare europeană. „Este greu să susţii proiecte de anvergură cu un buget limitat. Avem ...

Amet Aledin vrea post de radio în limba maternă
23 aprilie 2009 Amet Aledin vrea post de radio în limba maternă

Deputatul de Constanţa al Uninunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România (UDTTMR), Amet Aledin, a susţinut, ieri, în Plenul Camerei Deputaţilor, două declaraţii politice. Prima se referă la necesitatea înfiinţării unui post de radio în limba tătară: „A venit vremea ca preocuparea ...

Fonduri de 5 milioane euro pentru distribuirea fructelor în şcoli
17 aprilie 2009 Fonduri de 5 milioane euro pentru distribuirea fructelor în şcoli

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii au anunţat că România va putea accesa anual fonduri europene de cinci milioane de euro pentru programul de distribuire gratuită a fructelor în şcoli, pînă în 2013, la care se va adăuga o cofinanţare de la bugetul de stat. Guvernul a aprobat o notă privind ...

Mai puţine documente la finanţările solicitate de fermieri
16 aprilie 2009 Mai puţine documente la finanţările solicitate de fermieri

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va reduce, luna viitoare, numărul de documente solicitate prin dosarele de finanţare depuse de fermieri pentru proiectele de dezvoltare rurală. De asemenea, instituţia va simplifica şi procesul de evaluare a cererilor agricultorilor. “Una ...

Personalul şi bugetele primăriilor, cauze ale absorbţiei reduse de bani UE
15 aprilie 2009 Personalul şi bugetele primăriilor, cauze ale absorbţiei reduse de bani UE

Europarlamentarul Victor Boştinaru, membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, a lansat, ieri, studiul „Cartea albă a capacităţii administrative - absorbţia fondurilor europene de către comunităţile mici şi mijlocii”. Studiul s-a desfăşurat în perioada 4 - 23 ...

Asociaţii constănţene de Dezvoltare Intercomunitară, pentru atragerea de fonduri europene
15 aprilie 2009 Asociaţii constănţene de Dezvoltare Intercomunitară, pentru atragerea de fonduri europene

Autorităţile locale îşi doresc dezvoltarea de proiecte care privesc infrastructura, însă se lovesc de lipsa banilor, bugetele actuale nepermiţîndu-le să demareze astfel de programe. Singura soluţie pentru autorităţile locale să poată beneficia de aceste investiţii atît de necesare o reprezintă ...

OVIDIU - Proiect pentru un bloc de locuinţe sociale
14 aprilie 2009 OVIDIU - Proiect pentru un bloc de locuinţe sociale

Primăria Ovidiu a realizat un portofoliu de 20 de studii de fezabilitate care, în prezent, se află pe agenda edilului şi a consilierilor locali. Primarul oraşului, Dumitru Bocai, a declarat că bugetul este insuficient pentru a susţine toate proiectele de care are nevoie localitatea, menţionînd că aproape ...

DELENI - Demersuri pentru accesarea de fonduri europene
14 aprilie 2009 DELENI - Demersuri pentru accesarea de fonduri europene

Primăria Deleni are în derulare un proiect integrat referitor la montarea unei reţele de canalizare în Pietreni şi asfaltarea drumurilor din Deleni şi Pietreni. Proiectul este unul amplu şi sînt şanse foarte mari ca administraţia locală să poată accesa finanţarea europeană de 2,5 milioane de euro ...

“Unele persoane au interese ca România să nu intre în zona euro”
14 aprilie 2009 “Unele persoane au interese ca România să nu intre în zona euro”

Prim-vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan a declarat, ieri, că este necesară intrarea României în zona euro şi a precizat că acest proces nu poate fi lăsat la aprecierea unora sau altora, unii avînd interese să nu intrăm în această zonă prea curînd. Stolojan a explicat că intrarea României în zona ...

1...229230231232233...276
12