Fonduri nerambursabile pentru instalarea tinerilor fermieri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fonduri nerambursabile pentru instalarea tinerilor fermieri

Social 02 Iunie 2012 / 00:00 457 accesări

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) deschide, în perioada 1 - 29 iunie, sesiunea pentru depunerea proiectelor de instalare a tinerilor fermieri prin Măsura 112 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013. Fondurile nerambursabile disponibile în această sesiune sunt de 120,88 milioane euro, fiind alocaţi acum toţi banii disponibili până la finalul perioadei de finanţare, respectiv 2013. APDRP anunţă că Ghidul Solicitantului versiunea 06, aplicabilă în sesiunea 2012, include şi modificări cu referire la exploataţiile agricole. Astfel, solicitanţii care preiau mai multe exploataţii agricole de la o persoană (cedent), vor trebui să preia integral cel puţin una dintre exploataţiile agricole. O altă modificare se aplică în cazul absolvenţilor de liceu, şcoli profesionale sau şcoli de arte şi meserii din promoţia 2012, care doresc să acceseze Măsura 112. Astfel, în această sesiune, ei pot depune la dosarul cererii de finanţare doar adeverinţa de absolvire a liceului, dar sunt obligaţi să prezinte diploma de studii până la data semnării contractului de finanţare. Pentru proiectele de investiţii ce vizează exploataţiile zootehnice, tinerii fermieri trebuie să deţină în exploataţia agricolă construcţii zootehnice adaptate creşterii animalelor şi păsărilor.

Taguri articol


12