Producătorul de energie Nuclearelectrica (SNN) a strâns, în perioada 2004 - 2013, 545 milioane de lei pentru finanţarea construcţiei unui depozit pentru deşeurile radioactive generate de reactoarele nucleare ale Centralei Nucleare Electrice de la Cernavodă. Suma este însă insuficientă, în condiţiile în care, pentru o astfel de investiţie, cheltuielile sunt estimate la 452 milioane de euro, fără TVA. Depozitul va fi amenajat de Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive (ANDR) şi, potrivit specialiştilor, ar urma să fie amplasat, cel mai probabil, în zona localităţii Saligny. Nuclearelectrica a precizat că banii strânşi pentru construirea depozitului provin din două taxe pe care Nuclearelectrica le plăteşte pentru energia electrică produsă. Una dintre taxe, de 0,60 euro pe MWh, se aplică pentru dezafectarea fiecărei unităţi de la CNE, iar a doua taxă, în valoare de 1,40 euro pe MWh, este destinată constituirii fondurilor necesare construirii şi punerii în funcţiune a depozitului de deşeuri radioactive produse prin operarea Unităţilor 1 şi 2 de la CNE. Pentru a strânge aceste fonduri, Nuclearelectrica virează anual banii la ANDR, care apoi îi depune într-un depozit la Trezoreria statului.