Fonduri pentru dragarea Dunării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fonduri pentru dragarea Dunării

Justiție 18 Octombrie 2011 / 00:00 636 accesări

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a propus alocarea sumei de trei milioane lei din Fondul de intervenţie pentru lucrări de dragare a fluviului Dunărea, în vederea înlăturării stării de risc cauzate de situaţia hidrologică critică, potrivit unui proiect publicat pe site-ul MTI. Beneficiarul va fi Regia Autonomă Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi, unitate aflată sub autoritatea Ministerului. Fondurile vor fi utilizate pentru decontarea cheltuielilor necesare înlăturării stării de risc cauzată de situaţia hidrologică critică actuală prin executarea în regim de urgenţă, pe sectoarele de Dunăre cuprinse între km 610 – km 375 şi km 300 – km 175, a unor operaţiuni de dragare a fluviului Dunărea şi a altor lucrări specifice. Pentru asigurarea condiţiilor de navigaţie pentru sectorul cuprins între km 610 şi km 175, costurile au fost estimate la 2,9 milioane lei. De asemenea, se estimează necesitatea efectuării lucrărilor de dragaj la punctele critice unde în prezent sunt praguri, respectiv Cernavodă aval, Seimeni, Capidava, Albăneşti precum şi menţinerea adâncimilor la punctele critice Giurgeni, Vadu Oii şi Hârşova.



12