Prin intermediul programului Phare \"Coeziune economică şi socială\", direcţiile de asistenţă socială, spitalele, unităţile de învăţămînt, penitenciarele, poliţia şi mitropoliile sau episcopiile vor putea beneficia de finanţări nerambursabile de şapte milioane de euro. Pentru a putea intra în posesia fondurilor europene de 5,25 milioane de euro şi a 1,75 de milioane din partea României, instituţiile trebuie să depună proiecte pentru dezvoltarea serviciilor sociale pînă în luna decembrie. Reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse susţin că proiectele trebuie să furnizeze servicii sociale cu caracter primar sau servicii sociale specializate, care vizează menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor individuale. Dacă la prima categorie, finanţarea este cuprinsă între 10.000 şi 75.000 de euro, pentru serviciile specializate, solicitanţii pot primi pînă la 200.000 de euro. Avînd în vedere că proiectele trebuie să se adreseze comunităţilor, să răspundă nevoilor lor, rolul important în derularea acestora va reveni autorităţilor publice locale. \"Trebuie ca în fiecare judeţ sau regiune de dezvoltare să avem echipe care să facă proiecte\", a declarat ministrul Muncii, Paul Păcuraru. În acelaşi timp, reprezentantul Comisiei Europene în România, Simona Lupu, a arătat că, din acest motiv, există şi diferenţe foarte mari între comunităţile urbane şi cele rurale. Ea a subliniat că, deşi se vorbeşte de un model social european, acesta nu este unic, astfel că România trebuie să-şi creeze propriul model, care să răspundă nevoilor, dar şi resurselor existente. \"Este foarte important ca România să-şi dezvolte un model propriu în funcţie de probleme, resurse şi cultură. Atunci cînd se defineşte, modelul social trebuie gîndit în perspectivă\", a precizat Simona Lupu.