PSD propune reorganizarea SPP, pentru că face “poliţie politică” Liderul grupului parlamentar social-democrat din Cameră, Viorel Hrebenciuc, a declarat, ieri, după reuniunea grupurilor PSD şi PC, că formaţiunea sa va propune, în cadrul a două proiecte de legi, reorganizarea SPP şi STS ...
• Prin introducerea tichetelor de sănătate, ministerul de resort urmăreşte înlăturarea practicii şpăgii date de pacienţi medicilor • Dacă peste 50% dintre români nu sînt de acord cu introducerea tichetelor de sănătate, această măsură nu va fi aplicată împotriva voinţei ...
• Salariul mediu brut în sectorul public va stagna în 2010 şi va creşte la 3.430 lei pînă în 2015 • Raportul dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu din sistemul bugetar, care trebuie să ajungă la 1 la 15 în urma aplicării Legii unitare, este în prezent de 1 la 29,3 • Salariul de ...
CS Tomis a cîştigat primele două partide din turneul de la Roman Formaţia feminină de handbal CS Tomis Constanţa a debutat cu două victorii în turneul amical care se desfăşoară în aceste zile la Roman, al treilea turneu la care participă formaţia constănţeană în această vară. În prima partidă ...
Reprezentanţi ai asociaţiilor de magistraţi şi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii dezaprobă prevederile ultimei forme a proiectului Legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora salariile magistraţiilor ar putea fi reduse cu 23%. „Am văzut cel ...
Legea unitară a salarizării a fost finalizată de reprezentanţii Ministerului Muncii pe baza analizei impactului finaciar a Ministerului de Finanţe, iar creşterea salariului minim ar majora salariile a cel puţin 100.000 de bugetari, a declarat secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu ...
Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a efectuat, în prima jumătate a anului 2009, aproape 54.000 de controale şi inspecţii în domeniile calităţii construcţiilor şi a disciplinei în urbanism, avizînd aproape o mie de documentaţii pentru construcţii noi şi dînd peste 700 de amenzi. Din controalele ...
Peste 3.000 de români, printre care şi medici, au semnat, în aproape 20 de zile, o petiţie online adresată Ministerului Sănătăţii (MS), prin care cer să nu se introducă tichetele de sănătate în sistemul sanitar, prin care pacienţii ar urma să plătească pînă la 600 de lei pe an pentru servicii ...
Fostul preşedinte peruan Alberto Fujimori a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare, luni, la Lima, pentru un caz de corupţie din timpul mandatului său din perioada 1990-2000. Declarat vinovat pentru deturnare de fonduri publice, Fujimori a fost judecat pentru că i-a oferit în mod ilegal suma de ...
Ministrul Sănătăţii, dr. Ion Bazac, a anunţat că, dacă peste 50% din populaţie nu va fi de acord cu sistemul de tichete de sănătate, această măsură nu se va aplica. “Lunar, facem sondaje printre cetăţeni pentru a vedea şi părerea lor despe acest proiect. Nu putem da o lege pe care poporul nu o ...
Pensionarii cer ca cei cu pensii de pînă la 1.500 de lei, să nu participe la coplata pentru prestaţiile sanitare şi solicită Ministerului Sănătăţii (MS) să le explice ce înseamnă această cotă parte. Pensionarii au mai cerut MS să adopte unele măsuri privind îmbunătăţirea asistenţei medicale şi ...
Specialiştii Ministerul Sănătăţii (MS) au anunţat definitivarea, în premieră, a pachetului general de servicii medicale pe baza ghidurilor şi protocoalelor terapeutice. “Pachetul general de servicii şi tichetul pentru sănătate reprezintă o necesitate şi fac parte din reforma structurală a ...
Numai o singură familie de imigranţi a părăsit M. Britanie prin intermediul unui proiect guvernamental, în valoare de un milion de lire sterline, care avea ca scop sprijinirea solicitanţilor de azil şi a copiilor acestora pentru a se întoarce în ţara de origine. Proiectul, care a fost demarat în noiembrie ...
Fostul premier britanic a decontat din fonduri publice reparaţia acoperişului uneia dintre casele sale, cu doar două zile înainte de a se retrage din funcţie, în iunie 2007, relatează ”Daily Mail”. Înainte de a se retrage din funcţia de premier, Tony Blair prezentase un proiect de reparaţie în ...
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a cîştigat una din bătăliile purtate cu instituţiile statului în “era Băsescu”. Mazăre a anunţat, ieri, că a cîştigat definitiv procesul intentat Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), pe care l-a dat în judecată după ce acesta ...
Belgia - Români interogaţi Trei persoane care ar fi de origine română sînt suspectate de uciderea unui bărbat, tot român, duminică dimineaţă, în Saint-Gilles. Cei trei suspecţi au fost reţinuţi şi puşi la dispoziţia judecătorului de instrucţie din Bruxlles Isabelle Panou. Circumstanţele ...