Ne-am obişnuit în ultima vreme cu actorii care se implică activ în diverse cauze nobile. Printre vedetele active şi angajate social se numără şi actorul de culoare Forest Whitaker, care a înfiinţat Peace and Development Initiative, în traducere, Iniţiativa pentru Pace şi Dezvoltare. Actorul de 52 de ani susţine că găseşte mare inspiraţie în a lucra pentru fundaţia sa pentru a oferi şanse de dezvoltare tinerilor din lumea întreagă. Pentru eforturile sale caritabile, Forest Whitaker a primit premiul Icon Mann la cea de-a doua ediţie a unei gale care se organizează cu numai câteva zile înainte de premiile Oscar. Cea mai dragă cauză în care fundaţia sa este implicată vizează ajutorarea tinerilor din Uganda, ţară unde războiul civil şi nerespectarea drepturilor minorităţilor sexuale fac cele mai multe victime. Forest Whitaker se declară solidar cu victimele prinse în spirala violenţei şi încearcă să îi ajute să revină la o viaţă normală. ”Respectarea drepturilor minorităţilor sexuale este un subiect important pentru întreg continentul. Oamenii protestează şi îşi cer drepturile. Ceea ce încerc să îi învăţ eu pe tineri este că au dreptul la includere socială şi să fie respectaţi”, a declarat actorul deţinător de premiu Oscar despre activitatea pe care fundaţia sa o desfăşoară în Uganda.
Forest Whitaker este şi Ambasador al Bunăvoinţei în cadrul UNESCO, pentru care participă la strângeri de fonduri sau la campanii de conştientizare asupra importanţei patrimoniului cultural.