Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Horia-Roman Patapievici, conferenţiază, astăzi, la Constanţa, la invitaţia Catedrei de Arte Plastice şi Decorative a Universităţii „Ovidius“, care marchează împlinirea unui deceniu de existenţă a Facultăţii de Arte. Apreciatul om de cultură, scriitor, fizician, filosof şi eseist Horia-Roman Patapievici, promotor al culturii şi artei româneşti în străinătate, va putea fi urmărit, cu începere de la ora 13.00, în Amfiteatrul A de la etajul I al campusului universitar, unde va vorbi despre „Forma cosmosului dantesc“. Conferinţa, care are la bază universul lui Dante Aligheri, este completată de o manifestare plastică inedită: expoziţia de pictură „Poetica Vizuală - Divina Commedia, incursiune plastică în universul lui Dante Aligheri“, după o idee a lui Horia-Roman Patapievici. Iniţiativa organizării acestui eveniment expoziţional şi sprijinirea acestui demers artistic de excepţie îi aparţin cunoscutei plasticiene conf. univ. dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu, şeful Catedrei de Arte Plastice şi Decorative a Universităţii „Ovidius“. Lucrările celor 24 de artişti plastici care s-au reunit pentru realizarea acestei expoziţii vor putea fi admirate, de astăzi, în sala expoziţională de la parterul campusului universitar. „Acest proiect s-a născut din provocarea pe care Horia-Roman Patapievici mi-a transmis-o lecturînd cartea Ochii Beatricei. Ineditul său discurs filozofic-ştiinţific, ipotetic, propune, argumentativ, o nouă viziune a lumii lui Dante - un spaţiu creştin configurat asemeni unei hipersfere“, a explicat conf. univ. dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu.
În expoziţia „Poetica Vizuală - Divina Commedia, incursiune plastică în universul lui Dante Aligheri“ sînt implicaţi 24 de artişti: Daniela Ţurcanu-Caruţiu, Gheorghe Caruţiu, Anamaria Avram, Eduard Andrei, Sînziana Romanescu, Ovidiu Felipov, Cristina Moga, Flavia Lupu, Dragoş Turda, Iulia Pană, Corin Munteanu, Gheorghe Urdea, Irina Malanca, Raluca Moldovan, Elisabeth Martoncsak, Elena Stănescu, Mariana Constantinescu, Mădălina Jiji, Florentin Sîrbu, Andreea Voicu, Marian Burhală, Theodora Cotan Gavrilă, Daniela Stancu şi Rodica Deliman. Plecînd de la viziunile marelui poet florentin, de la cînturile care alcătuiesc „Infernul“, „Purgatoriul“ şi „Paradisul“ „Divinei Commedii“ şi avîndu-l ca mediator pe Horia-Roman Patapievici, prin cartea sa „Ochii Beatricei. Cum arată cu adevărat lumea lui Dante“, aceştia s-au lăsat călăuziţi de propria imaginaţie, încercînd să redea, prin limbaj plastic, universul dantesc. „Abordarea compoziţiei plastice plecînd de la poezie, de regulă, este cel mai periculos demers deoarece există riscul căderii în ilustraţia care schimbă şi strică sensul operei literare. Cu acest fenomen ne-am confruntat cu toţii, ispita de a cădea în ilustrativ fiind mare. Cum încercam, mai ales la început, să redăm un verset ce închide în el o povestioară, ieşea o ilustraţie. Am lecturat de zeci de ori, am făcut multe schiţe, am renunţat la lucrări începute, am transformat, am schimbat de zeci şi zeci de ori ce am realizat, trecînd prin multe variante. Dar aici, teoria lui Horia-Roman Patapievici a venit ca un îndreptar, pot spune, impunîndu-ţi, practic, să citeşti întreaga opera, să-i desluşeşti întregul mesaj, după care să te întorci spre versurile alese dintr-un tot. O altă opţiune de realizare a fost aceea a redării globale a viziunii, a redării cosmosului, după lectura integrală ce te încarcă cu sentimentul iubirii, cu nobleţea celui mai curat sentiment uman, cu viziunea cosmologică şi a lui Dumnezeu, fără o trimitere la o secvenţă anume”, a mai specificat coordonatoarea acestui proiect, conf. univ. dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu.
Prezenţa renumitului om de cultură Horia-Roman Patapievici la Constanţa, la invitaţia Facultăţii de Arte, este un eveniment deosebit. Horia-Roman Patapievici nu este la primul contact cu fenomenul artistic contemporan de la malul mării. În 2008, acesta a susţinut demersul artistic al cadrelor didactice, studenţilor şi absolvenţilor Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, sprijindu-i să îşi expună lucrările de artă plastică în Italia, în cadrul proiectului „Spaţiul dobrogean în contextul modernităţii“, al cărui curator a fost conf. univ. dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu. Acest lucru a creat o imagine favorabilă a tinerei generaţii de artişti români în mediul veneţian.