Antrenorul coordonator al lotului național de gimnastică junioare, Nicolae Forminte, a declarat sâmbătă, la Deva, că România poate câștiga un nou titlu european la Campionatele Europene de junioare din 2016, menționând însă că este nevoie de sprijin material și financiar în acest sens, inclusiv prin crearea unui parteneriat public-privat cu mediul de afaceri prin care să fie atrase fonduri suplimentare. Tehnicianul constănțean, care a activat la CS Farul, a apreciat că obiectivul câștigării Campionatului European de junioare este unul firesc, menționând că face parte din generația celor instruiți să câștige. „Nu pot să accept ideea ca România să meargă la o competiție fără să se gândească să câștige. Eu fac parte din generația acelor elefanți care au fost pregătiți, instruiți să câștige și nu intenționez să mă schimb acum, la bătrânețe”, a spus Forminte, care a propus sâmbătă realizarea unui parteneriat public-privat cu scopul găsirii resurselor necesare ce vor putea contribui la creșterea performanțelor echipei. Fondurile suplimentare ar putea fi atrase prin Fundația „For Gym”, înființată de Forminte pentru a sprijini gimnastica românească, încă din anul 2000. Tot sâmbătă, gimnastele din lotul de junioare au organizat o serbare în care le-au prezentat invitaților un program de exerciții la diverse aparate și au primit cadouri de Moș Crăciun din partea școlii și a unor sponsori.
ȘAPTE CONSTĂNȚENCE LA LOT
La Centrul Național Olimpic de pregătire a junioarelor de la Deva se pregătesc 24 de gimnaste, printre care și șapte sportive constănțene, Carmen Glăvan, Corina Găianu, Anamaria Pașa, Kathleen Coman, Mădălina Enache (antrenate de Clemența Garabet, Daniela și Remus Nicolai), Georgiana Juravle (antrenată de Camelia Voinea și Olimpia Popa), toate de la CS Farul, și Maria Holbură (antrenată de Mirela Szemerjai și Sorin Bechir), de la CSȘ 1 Constanța. „Din câte știm, în luna iunie va avea loc o nouă acțiune de selecție, la care vor participa și fetele care se pregătesc la Izvorani. Sper să rămână cât mai multe sportive constănțene în lot”, a spus antrenoarea Clemența Garabet. Holbură este născută în anul 2000 și este singura gimnastă care ar putea intra în calcule pentru un loc în lotul care va participa la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, restul gimnastelor constănțene de la lot fiind cu un an mai mici. „Important este să fie sănătoase, pentru că drumul spre Campionatul European din 2016 este lung”, a explicat Mirela Szemerjai.