Formula 1 redevine un sport zgomotos

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vești bune pentru fanii motoarelor

Formula 1 redevine un sport zgomotos

Sport 25 Ianuarie 2016 / 18:25 557 accesări

Formula 1 redevine un sport zgomotos, a anunțat Paddy Lowe, directorul tehnic de la echipa Mercedes F1, campioana constructorilor în ultimele două sezoane. Paddy Lowe a declarat într-un film postat pe site-ul echipei sale că fanii, promoterii și acționarii, dezamăgiți de lipsa de zgomot a noilor motoare, vor fi încântați în noul sezon. „Supapa de descărcare a turbinei producea acea lipsă de zgomot pe țeava principală de eșapament. Acum, supapa va avea propria țeavă de eșapament pentru a crea mai mulți decibeli. Va funcționa”, a declarat Lowe.

Omologul său de la echipa Williams, Pat Symonds, este de acord și spune că volumul sunetului din Formula 1 va crește cu 25 la sută în 2016: „Am făcut unele măsurători în laboratoare și am obținut o creștere semnificativă a nivelului de sunet”.

Prima cursă a sezonului din Formula 1 va avea loc la 20 martie, în Australia, sezonul 2016 urmând să fie cel mai lung din istorie, cu 21 de curse programate în perioada martie - noiembrie.

Citește și:

Teroriștii au intenționat să distrugă circuitul de Formula 1 de la Abu Dhabi

Taguri articol


12