Agenţii economici constănţeni, persoane impozabile înregistrate în scopuri de Taxă pe Valoarea Adăugată (TVA), trebuie să depună la Fisc noul model al formularului 300 - „Decont de taxă pe valoarea adăugată”, aprobat recent prin Ordinul 77/2010 al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Potrivit şefului Biroului de Metodologie şi Asistenţă Contribuabili din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Doiniţa Radu, principala modificare adusă acestui formular constă în declararea distinctă la rândul 3.1 a prestărilor de servicii intracomunitare care nu beneficiază de scutire în statul membru în care taxa este datorată. „Această completare era necesară având în vedere faptul că, de la 1 ianuarie 2010, se vor declara în declaraţia recapitulativă formular 390 şi prestările de servicii intracomunitare pentru care se mută locul prestării în celălalt stat membru, respectiv acestea sunt taxate la beneficiar, iar între formularul 300 şi 390 trebuie să existe anumite corelaţii. Introducerea acestui rând a necesitat şi completarea decontului cu rândul 8 „regularizări privind achiziţiile de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei (taxare inversă)”, a spus Doiniţa Radu. Ea a afirmat că, tot datorită acestui aspect a fost necesară completarea secţiunii „Achiziţii intracomunitare de bunuri şi alte achiziţii de bunuri şi servicii impozabile în România” cu rubrici corespunzătoare în vederea evidenţierii distincte a achiziţiilor de servicii intracomunitare pentru care persoana impozabilă română este obligată la plata TVA şi a regularizării acestor achiziţii de servicii când este cazul. O altă noutate este aceea că agenţii economici vor trebui să treacă în decontul de TVA, într-o poziţie distinctă, facturile emise după efectuarea inspecţiei fiscale în situaţia în care se constată de către organele de control că nu a fost stabilită corect taxa colectată şi se consideră că este necesară întocmirea de facturi de corecţie către beneficiari. „Noul formular se va depune lunar de către contribuabilii care în anul precedent au avut o cifră de afaceri de peste 100.000 euro şi/sau au efectuat achiziţii intracomunitare taxabile, trimestrial de către cei ce nu au efectuat achiziţii intracomunitare taxabile şi a căror cifră de afaceri nu a depăşit 100.000 euro, semestrial sau anual de către persoanele care au ca perioadă fiscală semestrul”, a spus Doiniţa Radu.