Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită public Guvernului să verifice de urgenţă stadiul de pregătire a drumarilor pentru intervenţiile specifice perioadei de iarnă, precizând că nici 5% din stocurile de material antiderapant nu se află în depozit. \"Din constatările FORT, în momentul de faţă nici 5% din stocurile de material antiderapant nu se află în depozit, în condiţiile în care normativul în vigoare specifică clar că la această dată stocurile ar trebui să fie 50% din cantităţile totale distribuite pentru fiecare direcţie regională în parte\", se arată în comunicatul remis, vineri, publicităţii. Operatorii români de transport atrag atenţia şi asupra faptului că şi cu utilajele situaţia este asemănătoare. \"Probabil, ca şi în anii trecuţi, aducerea lor în zona de intervenţie se va face la 12 ore după prima zăpadă. Constatăm în acelaşi timp, spre deosebire de anul trecut, că nici parazăpezile menite să îndepărteze zăpada de asfalt nu sunt montate în zonele cu potenţial ridicat de formare a nămeţilor. Cu siguranţă, aşa cum ne-am obişnuit, vor pune în dificultate puţinii transportatori ce se mai încumetă să desfăşoare activităţi în această ţară\", se mai arată în comunicat. Reamintim că premierul Victor Ponta atenţiona autorităţile locale, în 26 octombrie, să nu aştepte ca drumurile înzăpezite în perioada de iarnă să fie eliberate de către localnici cu lopata, arătând că aceasta este atribuţia statului, care încasează taxe şi impozite de la contribuabili. Totodată, Ponta a cerut miniştrilor implicaţi să realizeze o hartă a drumurilor de regulă blocate la ninsori puternice, care să fie transmisă autorităţilor locale şi prezentată public populaţiei, şi să oprească circulaţia auto la semne foarte clare de înzăpezire, în special pentru camioane. El a cerut ca circulaţia auto să nu mai fie oprită doar după ce sunt înregistrate probleme cu zăpada, ci încă de la primele semne de înzăpezire, chiar dacă o astfel de măsură îi va nemulţumi pe şoferi.